Israel

Loading...

marți, 14 martie 2017

Struma

Struma

Memorialul victimelor de pe Struma din Așdod, Israel
Struma a fost o navă de pasageri care a părăsit portul Constanța la 12 decembrie 1941 având la bord 790 de pasageri de origine evreiască care căutau refugiu în Palestina, teritoriu aflat în acel moment sub control britanic. În urma refuzului autorităților britanice și turcești de a primi refugiații, Struma (aflat într-o foarte proastă stare tehnică) a fost izolat în carantină la Istanbul la data de 15 ianuarie 1942, apoi la data de 24 februarie 1942 a fost remorcat înapoi în Marea Neagră unde a fost torpilată și scufundată de către un submarin sovietic. 

Torpilarea sa a dus la pierderea vieților tuturor celor aflați la bord în acel moment, cu o singură excepție. În anii războiului, în România ca și în toate țările aliate ale Gemaniei hitleriste sau ocupate de ea, evreii, romii și antifasciștii erau prigoniți, iar existența lor era în permanență amenințată.

 În România însă, odată desființat Statul Național-Legionar care fusese instaurat în octombrie 1940, prigoana s-a atenuat, în mica parte și mulțumită prieteniei din tinerețe dintre dictatorul Ion Antonescu și președintele federației comunităților evreiești din România, Willy Filderman, dar în special politicii mareșalului cu privire la evrei și statutul lor. 

Mulțumită acestor circumstanțe, mareșalul Antonescu a tolerat ca forurile conducătoare ale unor municipalități (bunăoară primarul Cernăuților, Traian Popovici) sau ale unor organizații (de pildă Serviciul Maritim Român) să nu aplice politica de eliminare a evreilor, ci să-i ajute pe aceștia să emigreze, nu însă fără a-i deposeda de bunuri și bani. 

Astfel, mai multe nave cu evrei au plecat spre Palestina din porturile românești. Unele au pleacat cu permisiunea oficială a autorităților, altele mulțumită corupției acestora. 

Între 1938 și septembrie 1940, în timpul Dictaturii regale a lui Carol al II-lea, au plecat din porturile românești 25 de nave cu 17 000 de emigranți evrei din Germania, Austria, Polonia, cei mai mulți cu destinația Palestina. După ce Ion Antonescu a preluat puterea, între 1940 și 1944 au plecat din porturi românești spre Turcia alți 48 000 de evrei.

La miezul nopții de 6 spre 7 decembrie 1941 (în momentul când aviația japoneză ataca Pearl Harbor, fapt ce a dus la intrarea Statelor Unite în război) 769 de evrei, provenind mai ales din Moldova, Bucovina și Basarabia, au luat trenul de Constanța în Gara Obor din București. 

Organizatorul călătoriei era "Alyah", o societate sionistă cu sediul în Calea Moșilor nr. 78, condusă de Eugen Meissner, Samuel Leibovici Ariel, dr. Iacob Leberman, Lipa Haimovici și Emma Guttman-Bunescu. La gara Obor erau prezente autorități civile și polițienești. Trenul a pleacat cu aprobarea guvernului militar. 

În 8 decembrie 1941 pasagerii au ajuns la Constanța, unde s-au îmbarcat pe vasul Struma, o „epavă plutitoare” construită la Newcastle, în Anglia, în 1867, înmatriculată în Panama, și aparținând companiei grecești Singros, reprezentată în România de agenția maritimă Stefan D'Andreea & Jean Pandelis. 

Motorul de 300 CP nu era cel original, ci unul de ocazie luat de la un vas scufundat în Dunăre, mergând cu doar jumătate din putere și neputând furniza nici încălzire, nici lumină. Nava era atât de ruginită încât marinarii spuneau că „doar vopseaua mai desparte cala de apă”. Nava din fier, cu un tonaj de 642,36 tone, avea două catarge, o lungime de 46,40 m și o lărgime de numai 8,70 m, ceea ce provoca un ruliu important.

 Echipajul era alcătuit din cinci bulgari, doi evrei, un ungur, un polonez, o româncă (SG pp. 104). Comandantul era Grigor Timofeievici Garabetenko, cetățean bulgar din Varna, de origine ucraineană. În zilele următoare, Marea Britanie și Statele Unite au declarat război României, astfel că cei 769 de evrei au devenit, pentru aceste puteri, cetățeni ai unui stat dușman. Turcia în schimb era o țară neutră.

Fiecare pasager avea dreptul la 20 kg de bagaj plus un rucsac de lucruri personale, cu cel mult trei schimburi de lenjerie, trei perechi de încălțăminte, șase cămăși de zi și trei de noapte, două costume de haine, un palton și un pardesiu. Banii românești sau germani în numerar și bijuteriile erau interzise: un funcționar al Băncii Naționale asistă la vămuire. 

Miercuri 11 decembrie 1941 la ora 20,00, după trei zile de controale și verificări, toți pasagerii au fost, în sfârșit, îmbarcați. Ei au fost apoi coborâți din nou, pentru o ultimă verificare a documentelor. Apar și agenți germani care fotografiază pasagerii. Abia la ora 23 toată lumea era definitiv îmbarcată.

Pasagerii aparțineau păturii mijlocii și avute a comunității evreiești. Prețul scump a făcut o triere severă: cei mai mulți aveau studii superioare, fiind avocați, medici, economiști, negustori, ingineri, studenți, elevi. Erau multe familii, bunici, părinți, nepoți, copii. Două treimi dintre pasageri aveau între 18–45 de ani, o zecime au sub 15 ani iar altă zecime peste 60 de ani. La bord se găseau și doi prunci de 5 și 8 luni.

Joi 12 decembrie 1941 ora 14.30, nava Struma, care putea să primească la bord cam 80–100 de pasageri, a pornit din dana 27 a portului Constanța cu 769 de pasageri care cântau Trăiască regele și Hatikvah. Odată plecați, ei pierdeau automat cetățenia română. 

Mulți plângeau privind depărtându-se pământul țării în care își trăiseră până atunci viața. Starea de spirit, în ciuda umilințelor suferite la îmbarcare, era bună. În câteva ore urmau să ajungă la Istanbul, iar apoi în Palestina: erau două drumuri de la Istanbul, fie pe calea ferată, fie pe mare, prin Mediterana. 

Nu aveau motive să fie îngrijorați: un alt vapor al companiei fraților Singros, Darien 2, cu 483 emigranți evrei, plecase din portul Constanța în februarie 1941 și ajunsese cu bine în Palestina.

O călătorie de la Constanța la Istanbul, 176 mile marine, dura în mod normal 14 ore. Cu motorul de ocazie, a durat 4 zile. În ciuda prețului exorbitant cerut pentru călătorie de compania Singros, condițiile de călătorie au fost mizerabile. Existau la bord doar 10 closete, o bucătărie, o spălătorie și o infirmerie de 8 paturi. 

Cabinele erau despărțite de pereți făcuți din stinghiile lăzilor de portocale. Undeva între Tuzla și Costinești, remorcherul însoțitor Istria s-a retras. O jumătate de oră mai târziu, motorul face pană. Mecanicii, ajutați de câțiva ingineri dintre pasageri, au încearcat în zadar să-l repare noaptea de joi spre vineri, și vineri toata ziua. Struma naviga în derivă și a eșuat pe un banc de nisip. 

În timp ce prin radio se trimit semnale SOS, o barcă este trimisă la țărm să ceară ajutor. Ajunsă acolo, după două ore de vâslit, este întâmpinată de grăniceri cu focuri de pușcă. Cei cinci vâslași se întorc la vapor. Din fericire, căpitănia portului Constanța, alertată de semnalele SOS, trimite remorcherul Istria înapoi. 

Acesta scoate vaporul din nisipuri, apoi îl trage înapoi în port pentru repararea motorului. Odată aceasta efectuată, Struma iese pentru a doua oară din port, însoțit tot de Istria până în dreptul localității bulgare Burgas.

După mai multe alte avarii ale motorului, Struma ancorează în sfârșit în micul port Büyükdere, la 3 mile marine nord de Bosfor, la 16 decembrie 1941. Numai nouă persoane sunt autorizate de autoritățile turcești să părăsească nava: opt pentru că aveau vize britanice luate la București înainte de ruperea relațiilor între România și Marea Britanie, și una, Medeea Solomonovici, fiindcă era gravidă, la termen pentru a naște.

 Ceilați opt norocoși erau două familii, Frenck și Segal, de câte trei persoane, soț, soție, copil, plus alte două persoane, Veniamin Teodor Brettschneder și Emanoil Chefner.

Struma este pusă apoi în carantină cu 770 pasageri la bord, doar trei persoane fiind autorizate să se urce pe vas (în afară de polițiștii turci): Rifat Karako, Simon Brod (doi evrei din Istanbul) și N. G. „Dan” Malioglu (șeful de escală al Serviciului maritim român la Istanbul) care la zece zile după ancorarea navei, au putut aduce apă, alimente și medicamente mulțumită celor 10 000 $ trimiși de evreii din America prin Moshe Shertok și Agenția evreiască internațională. 

Încep negocieri duse de Brod, Karako și Malioglu (de asemenea evreu), care încearcau să obțină vize de la turci, britanici, suedezi, sovietici și de la Crucea Roșie, însă în zadar. 

Guvernul de la Londra a interzis debarcarea pasagerilor în Palestina, aflată din 1922 sub mandatul său, încredințat de Societatea Națiunilor. Motivul oficial al acestui refuz era faptul că pasagerii navei erau de acum încolo "dușmani" ai Marii Britanii, dar, în realitate, din teama reacției arabilor, Anglia nu vrea să faciliteze instalarea evreilor în Palestina. 

Negocierile au prelungit șederea vasului Struma la Büyükdere, pasagerii așteaptând o soluționare a situației vreme de 9 săptămîni. Li se interzice să debarce, viața la bordul vasului, suprapopulat, înrăutățindu-se, iar hrana și apa devenind insuficiente în ciuda eforturilor făcute de Brod, Karako, Malioglu și de Crucea roșie. 

Căpitanul Garabetenko îi trimite guvernului turc o scrisoare alarmistă în care contestă motivele carantinei, cere debarcarea pasagerilor și eliberarea navei, amintind că aceasta este neutră.

O delegație a evreilor români din Palestina a venit la Istanbul și a obținut o audiență la președintele Turciei, Ismet Inönü. După această întrevedere, Brod, Karako, Malioglu și Shertok obțin de la britanici doar 28 de vize pentru copiii sub 17 ani, dar autoritățile turcești, nedorind să indispună Londra, refuză să ridice carantina. Autoritățile portuare ordonă în mai multe rânduri navei să se întoarcă în Marea Neagră. 

Din ordinul căpitanului Garabetenko, la rugămintea pasagerilor, motorul, oricum defect, este sabotat definitiv pentru a face imposibilă întoarcerea navei în România.

 Pasagerii întind pe laturile navei cearșafuri pe care scriu: „Suntem refugiați evrei, salvați-ne”. Poliția portuară înconjoară Struma, rupe cearșafurile agățate de pasageri, și amenință cu pușca pe cei tentați să se arunce în apă.

În seara zilei de 23 februarie 1941, autoritățile turcești dau ordin ca vasul să fie întors înapoi cu forța în Marea Neagră. Un pluton de ostași turci s-a urcat la bord, a tăiat lanțul ancorei și a trecut o parâmă la prova. 

Pasagerii i-au rugat de ostașii care păzeau parâma de remorcaj, unii i-au și agresat, dar aceștia i-au amenințat cu armele și un remorcher a dus Struma în largul Bosforului, unde i-a recuperat pe soldați și a lăsat nava să plutească în derivă. Duminică, 24 februarie, ora 9:30, o explozie a pulverizat vasul, care s-a scufundat.

 Rezultatul a fost 769 morți și un singur supraviețuitor, un tânăr de 18 ani, David Stoliar din București, care a reușit să ajungă la mal în Turcia. Reținut câteva săptămâni de autoritățile turcești, investigat, el este până la urmă lăsat să plece în Palestina. Ulterior, el a trăit în Japonia și în Statele Unite.

În jurul acestei tragedii au apărut o mulțime de legende. În anii 1960, au apărut documente care atestă acțiunea unui submarin sovietic în zonă. Comuniștii au făcut tot ce era cu putință pentru a disculpa Uniunea Sovietică. S-a spus și scris că vasul s-a lovit de o mină. S-a spus și scris că nemții sau românii l-ar fi scufundat. 

Sunt versiuni care implică și marina turcă. Alte versiuni îi fac responsabili pentru tragedie chiar pe evrei. Diferite alte acuzații au apărut și la adresa autorităților românești. După 1991, arhivele se deschid și se află că era vorba de submarinul sovietic clasa „Știuca” submarinul SC-213, autoritățile militare sovietice fiind la curent de cererile de viză ale lui „Dan” Malioglu și de pavilionul panamez al navei.

 Marina rusă și-a exprimat oficial „regrete” pentru această „eroare”. Unele versiuni afirmă că torpilarea ar fi avut loc la cererea englezilor. După naufragiu, Walter Guinness aprecia în fața Camerei Lorzilor că „Palestina este prea mică și supra-populată pentru a primi cele trei milioane de evrei pe care sioniștii vor să le aducă acolo”, iar înaltul-comisar britanic în Palestina, Harold MacMichael, a declarat „A fost tragic destinul acestor inși, dar nu poate fi tăgăduit faptul că erau cetățeni ai unui stat inamic al Marii Britanii și că veneau dintr-un teritoriu sub controlul dușmanilor”.

În decembrie 1999 s-a descoperit epava navei, după indicațiile lui David Stoliar, având coordonatele aproximative 41°23'N 29°13'E, la adâncimea de 90 m, la 5 km nord de țărmul Turciei. Epava a fost explorată și filmată de scafandrul turc Levent Yüksel.

Scufundarea navei Struma a fost astfel consemnată în jurnalul de bord de căpitanul locotenent Isaev, comandantul submarinului Щ 213: „Ora 10:30 - ora Moscovei (09:30 ora locală). În punctul de coordonate: latitudine - 41 grade și 26 de minute nord, longitudine - 29 grade și 10 minute est - scufundat vasul Struma”.

sursa : https://ro.wikipedia.org/wiki/Struma_(nav%C4%83)

Menționez că denumirea de Palestina este dată de Marea Britanie, însă adevărata destinație a evreilor și denumire este Ereț Israel.

sâmbătă, 11 martie 2017

NETANYAHU și PUTIN în dialogul surzilor

NETANYAHU și PUTIN în dialogul surzilor

Vizita la Moscova pentru discuții cu Putin legate de îngrijorătoarea prezență iraniană în Siria, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a încercat să facă uz de povestea biblică a Esterei și Mardoheu, amintind lui Putin că în urmă cu 2500 de ani Persia (acum Iran) a încercat să anihileze pe evrei și nu a reușit.

"Există acum o încercare de moștenitor al Persiei, Iranul, pentru a distruge țara iudeilor" - a declarat Netanyahu, adăugând că "Iranienii declară cât mai clar posibil și chiar scriu inclusiv pe rachetele lor balistice."

Neimpresionat de această ilustrație, Putin a răspuns că aceste evenimente au avut loc în secolul al 5-lea î.HM. și că "acum trăim într-o lume diferită. Hai să vorbim despre asta acum."

Întâlnirea dintre cei doi lideri a produs un dialog al surzilor: Netanyahu a arătat că dorește să fie reprezentantul (legitim) al propriului popor și dreptul la securitatea statului Israel. 

Așa cum de mai multe ori el a spus, cea mai mare amenințare existențială pentru Israel vine din Iran, în sine, cu amenințările sale constante și în creștere de putere militară și nucleară.

Pe de altă parte, Dictatorul Putin încearcă să mențină legături de prietenie cu regimul iranian, inclusiv prin vânzarea a super-avansatului sistem anti-aeronave S-300-rus, chiar și împotriva obiecțiilor Israelului.

Netanyahu la avertizat pe Putin că nu va accepta ca Iranul să preia locul vacant lăsat de catre Daesh în Siria, și ca regimul iranian să instaleze din ce în ce mai multe infrastructuri puternice în Siria, inclusiv o încercare de a construi un port maritim .

Potrivit lui Netanyahu, Putin a "internalizat" avertismentul ...

Profetic putem vedea că Rusia este capul care va conduce marele atac împotriva Israelului, cu aliatul său principal, Iran și alți proscriși. Atunci când se va întâmpla, nimeni nu știe, putem vedea doar că compunerea imaginii cu cei care vor invada Israelul este din ce în ce mai aproape...

Shalom Israel!!!

sâmbătă, 4 februarie 2017

Gabriel Beniamin Leș, Ministrul Apărării Hoților

Gabriel Beniamin Leș, Ministrul Apărării Hoților
Imagini pentru gabriel beniamin les penticostal
Gabriel Beniamin Leș: Voi continua să fiu cu adevărat în slujba oamenilor. Și eu mă simt afectat de mizeria morală și corupția nerușinată,  declara pe data de 18 noiembrie 2016 pentru :

http://portalsm.ro/2016/11/gabriel-les-voi-continua-sa-fiu-cu-adevarat-slujba-oamenilor-si-eu-ma-simt-afectat-de-mizeria-morala-si-coruptia-nerusinata/

Leș, este un tânăr politician sătmărean, cu 15 ani de experiență politică locală și națională, și care acum s-a decis să candideze, să vină în fața oamenilor să le ceară votul. De ce acest pas? Pentru că: ”Nu pot să spun că nu mă simt și eu afectat direct și personal de tot ceea ce vedem cu toții că este mizerie morală și corupție nerușinată în așa-zisa activitate a prea multor politicieni din cam toate partidele. Și eu trăiesc exact aceeași stare de nemulțumire profundă și de revoltă împotriva acestor lucruri ca fiecare om onest trăitor în țara asta”, spunea Gabriel Leș pe data de 18 noiembrie 2016.

După cum se vede, Ministrul Apărării Hoților a mințiț doar pentru a ajunge în funcție.

Dacă avea bunul simț, trebuia să și dea primul demisia avînd în vedere că este Penticostal, un Cult care se pretinde posesorul cu Licență a Duhului Sfănt și a vorbirilor în Limbi, insă probabil duhul îl îndeamnă să traducă limbile celor din exterior care ne tot explică că cea ce face Guvernul la care este părtaș este o HOȚIE legalizată.

Deși Pastorul Baptist ia cerut să treacă de partea Adevarului, se pare că acest Gabriel Leș nu are nici măcar bunul simț de Credincios, și prin aceasta chiar că dorește să ajungă un LEȘ ca Partidul său Ex Comunist care încearcă din răsputeri să atenteze la Poruncile Creatorului printro CINĂ DE TAINĂ din 13/2017 a Guvernului.

mai multe despre această cerere citiți aici: http://www.evz.ro/un-pastor-baptist-ii-cere-demisia-ministrului-apararii.html

Domnule Minsitru Apărării al Hoților aveți aici căteva exemple de bun simț al colegilor dumneavoastră : 

Florin Jianu a anuntat joi dimineata pe Facebook ca demisionează din Guvern. "Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că așa îmi dictează conștiința, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!!", scrie ministrul, adaugand: "Romănia nu merită ce i se întamplă acum, romănii nu merită ce li se întamplă acum!".

"Atunci cănd sunt în stradă sute de mii de oameni, semnul de întrebare trebuie să fie uriaș și să îți dai seama că greșești", a mai spus Jianu despre ordonantă.

"Vreau să ramăn în istorie ca un om corect, vreau să fiu de partea corectă a istoriei". 

Daniel Șandru către Grindeanu : „Menționez faptul că recurg la acest gest de onoare întrucât, din poziția pe care o dețineți, ați transformat serviciul public într-un serviciu dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală, prin adoptarea de către Guvernul României a OUG privind modificarea Codurilor Penale, ceea ce contravine flagrant principiilor în care cred, fidele democrației și statului de drept”, se arată în demisia lui Daniel Șandru.

Întrebat dacă și alți angajați ar trebui să recurgă la un astfel de gest, Daniel Șandru a spus: ”Cred că e un gest de normalitate, dacă e să ne raportăm la ceea ce ne dorim pentru România noastră și a copiilor noștri – o Românie europeană, care își respectă valorile și care nu deschide porți largi celor care au condamnări penale”

Alături de Daniel Șandru au mai demisionat și directorul de cabinet, Cosmin Popa, precum și consilierii Cătălina Gabriela Bulborea și Ruxandra Ivan.

Tot miercuri au încetat colaborarea cu Guvernul și bursierii programului GovITHub.

Primarul orasului Cavnic, Vladimir Petrut, a demisionat din toate functiile avute in PSD: Nu pot să fiu părtaș la așa ceva.

Domnule Leș, pînă și Patriarhia Romănă deși nu au Licență exclusivă asupra Duhului Sfănt ca Penticostalii, se delimitează de incitare la călcarea Poruncilor și declară: "Trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sanctionați".

Domnule Leș, Departează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi știința. - (Prov.14:7) ... Găndul celui nebun nu este decăt păcat, si batjocoritorul este o scărbă pentru oameni. - (Prov.24:9)

Domnule Ministru al Apărării vă reamintesc Poruncile sub incidența cărora Atentați ca Părtaș : 

Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Elohim si păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. (Ecl.12:13)

Să* nu furi.
Să* nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău.

luni, 23 ianuarie 2017

Președintele chinez cere ca Ierusalimul de Est să fie capitala statului palestinian

Președintele chinez cere ca Ierusalimul de Est să fie capitala statului palestinian

Președintele chinez Xi Jinping a cerut stabilirea unui stat palestinian în interiorul granițelor dinainte de războiului din 1967, pe fondul eforturilor Beijingului de ași afirma influența economic și politic în Orientul Mijlociu.

La sediul Ligii Arabe din Cairo, Xi Jinping a declarat că problema palestiniană "nu ar trebui să fie marginalizată."

"China sprijină procesul de pace din Orientul Mijlociu și crearea unui stat palestinian cu capitală în Ierusalimul de Est", a adăugat el.

Xi Jinping a anunțat că va da 50 milioane de yuani (7,6 milioane de dolari) ajutor pentru palestinieni.

"Păstrarea intereselor legitime ale poporului palestinian este responsabilitatea Ligii Arabe și a Comunității Internaționale", a spus Xi Jinping.

Pentru ca conflictul israeliano-palestinian să se încheie, negocierile trebuie să fie impulsionate pentru a se ajunge la un acord de pace, a adăugat el.

Președintele chinez a sosit în Egipt, ca parte a unui turneu regional pe care deja la avut în Arabia Saudită și Iranul va fi ultima oprire a călătoriei sale în cele trei națiuni.

Vizita actuală a lui Xi Jinping  în Egipt este prima efectuată de un șef de stat chinez în ultimii doisprezece ani.

Cele două țări au semnat 21 de acorduri de cooperare în diverse domenii, cum ar fi energia, tehnologia, investiții, transport, agricultură, locuințe și cultură, precum și o donație de un miliard de dolari pentru banca centrală egipteană.

Egiptul caută investiții străine pentru ași revigora economia lovită de tulburări politice de la revolta din 2011 care la răsturnat pe  dictatorul Hosni Mubarak.

China și Arabia Saudită au semnat, de asemenea, un memorandum de înțelegere pentru a construi un reactor nuclear în regatul bogat în petrol.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Pogromul de la București. O evocare la 75 de ani

Pogromul de la București. O evocare la 75 de ani


Acum 75 de ani, în ianuarie 1941, România era răvășită de violență, ca urmare a escaladării luptei pentru putere dintre Ion Antonescu și Mișcarea Legionară. În paralel cu ceea ce a rămas în istoriografie sub numele de „rebeliunea legionară“, s-a desfășurat o tragedie despre care se vorbește încă prea puțin: un pogrom împotriva populației evreiești din București.

Situația evreilor din România s-a înrău­tă­țit din 1938 și a devenit dezastruoasă după venirea la putere a lui Ion Antonescu și a legionarilor, în septembrie 1940. Populația evreiască a fost deposedată de drepturile cetățenești că­pătate formal prin Cons­ti­tu­ția de la 1923, marginalizată economic și supusă unor dure persecuții.

Ion Antonescu și legionarii împărtășeau antisemitismul radical, dar erau despărțiți în privința tacticii, ritmului și metodelor de urmat. În cele aproape cinci luni de guvernare în comun, au fost introduse nu­meroase reglementări împotriva evreilor, dar legionarii considerau că nu se face des­tul. Ca urmare, aceștia au aplicat propria politică, abuzând grav de noua poziție de reprezentanți ai autorității statului.

Mișcarea Legionară, ca mișcare fascistă și an­tisemită de tip revoluționar, era adepta unei politici de asalt, în care violența era uti­lizată pentru distrugerea și preluarea proprietăților evreilor, pentru intimidarea și excluderea lor din societate, din eco­no­mie și, finalmente, din România. Mișcarea nu acționa unitar după moartea lui Co­drea­nu și, în interiorul ei, au câștigat te­ren, cu sprijinul noului lider, Horia Sima, mai multe grupări care au accentuat la­tu­ra teroristă, violentă. Acestea au jucat un rol major în timpul rebeliunii și po­gro­mu­lui.
  
Antonescu, în schimb, deși era adeptul unei politici antisemite dure, accentua tac­tica gradualistă. El cerea introducerea mă­surilor antievreiești într-o succesiune care să reducă impactul asupra mersului eco­no­miei și a înțelegerilor militare cu Ger­ma­nia. Antonescu avea o viziune politică sta­tistă și viza instituirea unei ordini pe care să o controleze autoritar. Cerea să se fo­lo­sească metode aspre împotriva populației iudaice, dar de către instituțiile legale și în folosul statului. Totuși, Antonescu a to­le­rat violențele împotriva evreilor, iar când le-a denunțat retoric, a făcut-o doar ca par­te a strategiei sale de delimitare de le­gio­nari pentru consolidarea propriei puteri.

Relațiile dintre Ion Antonescu și Mișcare s-au tensionat, cu precădere, după asa­si­na­tele comise de legionari în noiembrie 1940 (executarea, la închisoarea Jilava, a 64 de foști demnitari ai regimului carlist, precum și uciderea istoricului Nicolae Ior­ga și a economistului Virgil Madgearu), du­pă desființarea poliției legionare și a ins­ti­tuției comisarilor de românizare (care erau principalele instrumente de teroare ale legionarilor și de îmbogățire din bu­nu­rile evreiești) și demiterea unor miniștri le­gionari (ministrul de Externe Mihail Sturdza și ministrul de Interne Constantin Petrovicescu) și a prefecților numiți de Miș­care. Asasinarea unui ofițer german de către un cetățean grec despre care au­to­ritățile au spus că era agent englez a în­căr­cat și mai tare atmosfera, Antonescu și le­gionarii acuzându-se reciproc de in­com­pe­tență și complicitate.

Antonescu a căutat să obțină sprijinul lui Hitler în detrimentul legionarilor, dar po­litica Germaniei naziste a fost până în ultima clipă să medieze între cele două părți și să încurajeze co­la­bo­rarea. Abia în ianuarie 1941, balanța a înclinat în favoarea lui Antonescu, în special după întrevederea cu Hitler din 14 ianuarie 1941, la care Sima a refuzat să meargă. Mișcarea Le­gio­nară se bucura de sprijin în rândurile NSDAP și SS, dar acest lucru nu a mai contat în momentul escaladării con­flictului dintre cele două părți, când Hi­t­ler a fost nevoit să aleagă.

Confruntarea armată dintre legionari și ar­mată a fost prefațată de o manifestație de protest organizată luni, 20 ianuarie 1941, în Capitală. Aceasta a fost ordonată de Si­ma organizațiilor studențești și mun­ci­to­rești ale Legiunii. A fost distribuit un ma­nifest cu accente antisemite, semnat de Du­mitru Groza, șeful muncitorimii le­gio­nare, și Viorel Trifa, liderul studenților legionari, în care se cerea „înlocuirea tu­turor persoanelor masonice, iudaizate din guvern“ și „pedepsirea tuturor slu­gilor masonice care încearcă să predea ța­ra în ghiara jidoviților“.

Legionarii au încercat de mai multe ori, pe parcursul confruntării cu forțele de or­dine din armată și jandarmerie care i-au rămas loiale lui Antonescu, să deturneze violențele doar împotriva evreilor. Un afiș răspândit atunci începea astfel: „Domnule General, opriți masacrul! Râd dușmanii. Jubilează jidanii!“. În presa legionară, era titrat cu litere mari: „Dacă e vorba de tras cu arma, să nu facem țintă unii din al­ții; avem, știți bine, în cine trage!“, după care erau denunțate „forțele în­tu­ne­cate ale francmasoneriei și banului iu­daic“. Radioul public a căzut în mâinile le­gionarilor, care l-au folosit pentru a răs­pân­di mesaje antisemite. În țară, a fost răs­pândit zvonul că „jidanii s-au re­vol­tat“, iar susținătorii legionarilor erau che­mați să apere „revoluția“. Dată fiind am­ploarea violențelor antievreiești din zilele Re­beliunii, putem aprecia că legionarii au încercat să provoace un pogrom de tipul Nopții de Cristal, din Germania, din no­iembrie 1938.

În zilele de 21-22 ianuarie, după ce le­gio­narii au continuat protestele de stradă și au ocupat sau s-au baricadat într-un nu­măr de instituții publice, în București și alte orașe s-a ajuns la o confruntare ar­mată. Generalul s-a ferit de o confruntare deschisă la început, pentru că nu era sigur de sprijinul Armatei („Mulți din armată erau legionari, nu numai tineret, dar chiar ofițeri superiori și generali“, de­clara Antonescu la procesul din 1946), pe­n­tru că în București existau puține forțe și mai ales pentru că nu avea sprijinul clar al lui Hitler.

Confruntări mai violente au avut loc la Ca­zarma Gardienilor Publici, la sediul le­gio­nar din str. Roma, la Prefectura Poliției Capitalei și la alte câteva sedii legionare sau clădiri în care s-au baricadat grupe de sacrificiu.

Clarificarea a venit în seara zilei de 22 ia­nuarie, când Hitler, informat că România este în pragul haosului și războiului civil, a cerut Misiunii Germane din România să se poziționeze de partea lui Antonescu. Si­ma, care se ascundea pentru a nu fi cap­turat, a fost presat de germani să emită un comunicat în care le cerea legionarilor să părăsească instituțiile publice și să re­in­tre în viața normală. Comunicatul a fost răs­pândit în dimineața zilei de 23 ianuarie. Au urmat alte confruntări în care armata a tras în plin cu armament greu. Armata germană a ieșit pe străzi demonstrativ. La scurt timp, situația a fost pacificată pe cu­prinsul întregii țări.

După Rebeliune, mulți dintre liderii Le­giu­nii, în frunte cu Sima, au fugit în Ger­ma­nia, cu sprijinul serviciilor de informații naziste. Legionarii prinși în țară, în număr de câteva mii, au fost judecați în diferite procese și trimiși în închisoare.

Universul din 12 februarie 1941 publica un bilanț al evenimentelor: în București, au murit 21 de militari și 236 civili; în restul țării, s-au înregistrat 117 morți; în total, 374 de morți.

Încă din ziua de 20 ianuarie, legionarii au în­ceput să captureze evrei pe străzile Bu­cureștiului. Un prim grup au fost duși la Prefectura Poliției Capitalei, unde au fost bătuți sistematic, interogați și umiliți. În următoarele două zile, legionari și lo­cui­tori ai Bucureștiului sau din împrejurimi au invadat cartierele evreiești – în special, Văcărești, Dudești – unde au bătut și se­chestrat evrei, au devastat, profanat și in­cendiat sinagogi, au prădat și distrus ma­gazine și locuințe. Mulți civili au profitat de dezordini pentru a participa la jafuri colective.
  
La acel moment, nu mai existau forțe de or­dine în Capitală care să-și facă datoria. Evrei agresați sau prădați au sunat in­sis­tent după ajutor, dar nu l-au primit. An­to­nescu era preocupat doar de propria sal­vare și concentrase forțele disponibile în jurul câtorva instituții. În plus, conform mai multor surse, șeful statului a lăsat în mod deliberat să se instaureze haosul pe­n­tru a-și putea pleda cazul în fața ger­ma­nilor. „Tactica mea era ca să fie dis­cre­ditați pentru că făceau orori și lumea să fie contra lor“, a recunoscut Antonescu mai târziu. Această tactică cinică s-a sol­dat cu pierderi numeroase de vieți ome­nești și cu devastarea unor întregi zone din București.

Evreii sechestrați, în număr de câteva su­te sau chiar mii, au fost duși în câteva cen­tre legionare, care au devenit veritabile „cen­tre de tortură“, după cum le-a numit cel mai important istoriograf al pogro­mu­lui, Matatias Carp. Au funcționat cel puțin 12 astfel de centre. Reținerile s-au făcut fie pe baza unor liste, fiind vizați și lideri din organizațiile evreiești, fie la în­tâm­plare, de pe stradă sau din case. Liderul Federației Uniunilor de Comunități Evre­iești (FUCE), Wilhelm Filderman, și șef ra­binul Alexandru Șafran nu au fost prinși, dar, în schimb, au căzut în mâinile le­gio­na­rilor alte figuri proeminente: Horia Carp, fost secretar general al Comunității Evrei­lor din București (CEB) și fost senator, fi­ul acestuia, Matatias Carp, secretarul ge­ne­ral al FUCE, viitorul istoriograf al Ho­lo­caustului, Sigmund Godfarb, președintele CEB, alți funcționari din FUCE și CEB, Moise Orekovscky, conducător al Ofi­ciu­lui Palestinian, împreună cu alți membri ai comitetului de conducere, rabinul Her­ș­cu Gutman, scriitorul Felix Aderca, me­dici, avocați, ingineri, industriași, stu­denți. Totuși, cele mai multe dintre vic­ti­me erau de condiție modestă, simpli func­ționari, comercianți sau muncitori. Toți aceștia fuseseră reținuți doar pentru că erau evrei.

Pe 23 ianuarie, o parte dintre cei reținuți pe 20 ianuarie și închiși la Prefectura Po­liției au fost duși la Abatorul Comunal de pe Splaiul Dâmboviței și uciși. Printre aceș­tia se afla și Moise Orekovscky. Ma­tatias Carp vorbește despre 15 victime. Astăzi, știm numele a 11 evrei omorâți la Abator, cu bestialitate.

Cel mai mare masacru a avut loc în pă­du­rea Jilava, unde au fost împușcați, con­form mai multor surse, în jur de 90 de evrei (ni s-au păstrat numele a 84 dintre aceș­tia). Trei persoane au scăpat din ma­sacru și au putut depune mărturie apoi.

Unul dintre supraviețuitori, rabinul Her­ș­cu Gutman, a povestit după război, când au fost anchetați o parte dintre autorii ma­sacrului, că o bandă de legionari i-au in­trat în casa din str. Vasile Adamache, în noap­tea de 21 spre 22 ianuarie. Erau înar­mați cu răngi de fier și au început să lo­vească în stânga și în dreapta. Casa a fost jefuită, iar rabinul și cei doi fii ai săi, Iosef și Iancu, au fost urcați într-o mașină și duși la sediul „Inginer Gh. Clime“, al Cor­pului Muncitoresc Legionar, din Calea Că­lărașilor. Acolo au fost adunați un număr mare de evrei, care au fost maltratați în­gro­zitor. 40-50 de legionari participau la tor­turi. Rabinul și fiii au fost urcați în po­dul clădirii, bătuți, batjocoriți și de­po­sedați de bani și obiecte de valoare. După un timp, rabinul și fiii au fost urcați într-un camion, alături de alți evrei, apro­ximativ 40 cu toții. Era ultimul transport spre lo­cul masacrului, pădurea Jilava.

Iată ce povestește mai departe rabinul Gut­man:

„La un moment dat, ușa camionului s-a deschis în spate. Am văzut că ne aflăm pe o șosea, în plină pădure, fără ca să știu unde anume, chiar la marginea șo­selei. În ușă se aflau 5 sau 6 legionari, înar­mați cu pistoale, care au început să tragă din mașină câte doi dintre evrei pe care îi împușcau tot așa câte doi, doi, cu o iuțeală vertiginoasă. La un moment dat am fost coborât și eu cu cei doi fii ai mei (Iosif și Iancu, n.n.), care mă țineau strâns, unul de un braț, altul de celălalt. Fiul meu mai mare (Iancu, n.n.) a în­ce­put să se roage de unul dintre ucigași să ne cruțe viața, fiindcă nu am făcut nici un rău nimănui, pentru că eu sunt rabin și pentru că acasă au mai rămas copii mici. 

Legionarul a ripostat însă: «Hai re­pede jidane, nu întinde vorba!». În jurul nostru se aflau o sumedenie de cadavre, fiindcă mașina noastră era ultima care a sosit. Amețit, sau poate instinctiv, m-am lă­sat la pământ, am auzit împușcături, nu am mai știut ce se petrece cu mine. Am simțit însă cum fiul meu mai mare, atârnat de brațul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puțin și a horcăit. Iară nu știu ce a fost după aceea. Poate că am și leșinat. Când m-am trezit era ziuă și un ostaș pe care l-am văzut venind de departe mi-a strigat «Nu mai sta acolo jidane, că o să te îm­puște!». Nu știam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morți și plini de sânge și m-am gândit să plec pentru a încerca să-i înmormântez. 

Am pornit pe șosea înainte, dezbrăcat, amețit, în plină iarnă, pe zăpadă și am ajuns la o casă, care apoi am aflat că este primăria Ji­lava, unde am fost luat în primire de un grup numeros de legionari și băgat într-o cameră, unde am mai găsit vreo zece evrei care scăpaseră din masacrul de noaptea și care nu știu în ce fel au ajuns și ei în acel loc. Am fost bătuți și aici, iar seara, imediat ce s-a întunecat, am fost băgați cu toții într-o mașină și duși din nou în pădure, unde s-a repetat exact scena din ajun: tot așa am fost trași câte doi și împușcați cu re­pe­zi­ciu­ne, după același sistem. Nu știu nici eu cum mi-am dat seama că trăiesc și de astădată, că sunt conștient, că n-am fost împușcat. 

După puțină vreme s-a oprit în dreptul grupului de oameni împușcați, [aflați] într-o baltă de sânge, o căruță cu mai mulți indivizi care au început să ne dezbrace. Când mi-a venit și mie rândul la dezbrăcat și-au dat seama că sunt viu și atunci mi-au spus: «Tot n-ai să scapi de moarte, jidane! Dar ia-o pe drumul aces­ta poate vei scăpa!» (...) Am ajuns tot la primărie, am fost iar luat în pri­mi­re de legionari și iarăși aruncat în ace­eași cameră pe care o cunoșteam din zi­ua precedentă. Aici am fost păzit de un legionar cu arma la umăr, care a început să-mi smulgă firele din barbă și să-mi spună că voi fi împușcat și că de data aceasta nu voi mai scăpa“.

Până la urmă, rabinul a scăpat pentru că jandarmii au preluat toate obiectivele ocu­pate de legionari. Mai târziu, avea să de­pună mărturie împotriva criminalilor care au fost prinși, primari și funcționari de la primării din jurul Bucureștiului și membri ai Mișcării. Nu au fost identificați cei care i-au adus cu camioanele pe evrei în pă­durea Jilava. Au fost două transporturi cel puțin, fiind uciși peste 80 de evrei.

Încă una dintre victime a scăpat din pri­mul masacru de la Jilava, dar a fost răpus de gloanțe după ce a fost dus a doua oară în pădure, împreună cu rabinul Gut­man și opt alții care nu fuseseră uciși la prima tentativă. Este vorba de Marcel Ghe­wirtz. Ta­tăl acestuia, Herș, a depus, de ase­me­nea, mărturie în ancheta postbelică:

„În seara zilei de 21 ianuarie 1941, între orele 7 și 8 (seara, n.n.), băiatul meu Mar­cel Ghewirtz, în vârstă de 17 ani, și co­le­gul lui Jori Scher (Gheorghe Scheer, n.n.) de 16 ani, întorcându-se de la ser­viciu spre casă au fost sechestrați de o bandă de criminali zis legionari în frunte cu un anume Tudose, șchiop de piciorul drept și fost șef al CML, și un altul, Geor­gescu Ni­colae (...). 

Aceștia, împreună cu alți le­gio­nari, au dus ambii copii îm­pre­u­nă cu al­te victime la sediul Legionar din Calea Mo­șilor, la casa Kaufman. Aici co­piii au fost groaznic bătuți și maltratați toată noap­tea, iar spre ziuă, după ce au fost de­posedați de paltoanele și toate obi­ectele ce le aveau asupra lor, au fost ur­cați în­tr-o camionetă închisă și trans­portați în pădurea Jilava, unde au fost împușcați, peste două sute de oameni ne­vinovați. Prin­tr-un miracol, băiatul meu a scăpat împușcat numai în mână și zdrobit de glonț în piept. În această stare el a su­pra­viețuit acestui groaznic car­na­giu, iar du­pă ce a stat ascuns sub ca­da­vre până s-a luminat de ziuă, distrus, de­moralizat și cu rănile sângerânde s-a re­fu­giat în co­mu­na Regele Ferdinand (ac­tuala comună 1 Decembrie din județul Il­fov, n.n.)“.

Marcel Ghewirtz s-a adăpostit în casa unei femei, dar legionarii din zonă au aflat și l-au adus la primăria Jilava, unde se gă­seau rabinul Gutman și alte alți evrei care scăpaseră de primul masacru. După ce au fost chinuiți de legionari, evreii captivi au fost duși din nou în pădure și împușcați. Herș Ghewirtz și-a găsit fiul la Morgă, cu capul zdrobit, alături de prietenul Jori Scheer, împușcat și el.

A mai scăpat de primul masacru și Cor­ne­liu Solomon, de profesie farmacist. Fratele său, doctorul Eugen Solomon, auzind că fratele său este rănit în zona comunei Regele Ferdinand, s-a grăbit într-acolo cu o ambulanță. Nu a mai apucat însă să vină în ajutor pentru că a fost prins de le­gio­nari. A fost ținut captiv două zile, până a fost eliberat de jandarmi. Însă fratele său, Corneliu, a fost executat.

A treia persoană care a scăpat de la Jilava, pe lângă rabinul Gutman și doctorul Eu­gen Solomon, se numea Iosif Gropper, ca­re a depus, de asemenea, mărturie îm­po­triva asasinilor. Printre victimele masa­cru­lui din pădurea Jilava s-au mai aflat Osias Kopstück, cantorul Templului Coral, și Ma­yer Marcus, intendentul Templului, Col­lin Sigmund, casier al CEB, precum și mai mulți veterani ai primului război mondial.

S-au păstrat numeroase fotografii cu tru­pu­rile evreilor răspândite în pădurea Ji­la­va. În unele, victimele apar îmbrăcate, în altele, dezbrăcate, semn că au fost jefuite de haine de către localnici. Celor cu dinți de aur le-a fost smulsă dantura, iar celor cu inele li s-au tăiat degetele.

Alte masacre au avut loc la locuințele par­ticulare ale unor familii evreiești. Matatias Carp povestește pe larg despre tragediile din familiile Frânghieru (unde au fost uciși tatăl Moise și unul din fii, Haim; Moi­se a fost găsit mutilat la Abator, iar ca­davrul lui Haim nu a fost găsit), Rosenthal (în care au fost asasinați tatăl Leon Leib, Rebeca, mama, Henry, fiu, și Lazăr Bălan, gi­nere) sau Kaufman (Bernard și fiul Ia­cob, găsiți mutilați la Morgă). S-au păstrat detalii înfiorătoare și despre uciderea ma­io­rului Sami Röder, veteran de război, gă­sit mort în comuna Fundeni, străpuns de opt gloanțe, sau a industriașului Iosef Weis­smann, care a fost întâi torturat, je­fuit și apoi împușcat cu șapte gloanțe în cap, fiind găsit în dreptul comunei Balta Albă.

O parte dintre cei deținuți în diferite clă­diri legionare au scăpat cu viața, dar nu înainte de fi bătuți, torturați și umiliți.

Distrugerile

Furia legionară s-a îndreptat în egală mă­sură împotriva lăcașurilor de cult evreiești și a proprietăților, locuințe sau magazine. Conform datelor adunate de FUCE, în zi­lele pogromului au fost incendiate, dă­râ­mate sau devastate și jefuite 25 de temple și sinagogi. De asemenea, au fost devastate sau incendiate și jefuite 616 magazine și 547 locuințe, fiind afectați direct cel puțin 3.579 de evrei.

Atacul împotriva sinagogilor a început pe 21 ianuarie, aproape simultan. Lăcașurile au fost profanate, majoritatea sulurilor To­rei au fost distruse, iar obiectele de cult au fost furate. Legionarii au venit cu to­poare, răngi, ciocane, târnăcoape. Toate si­nagogile atacate au fost incendiate, iar do­uă au ars integral. Atunci a ars integral Templul Mare Spaniol (Cahal Grande).
Adrian Cioflanca - - - - 2016-01-19 Dosar 21
sursa : http://revista22.ro/70251388/pogromul-de-la-bucureti-o-evocare-la-75-de-ani.html

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

AMBASADA "palestiniană" deschisă în Vatican

AMBASADA "palestiniană" deschisă în Vatican înainte de "Conferința celor 70 de Naţiuni" 

Profetul fals Papa Francisc și demonicul Islamic Abbas sau întâlnit la Vatican pentru ași întări alianța . Vatican, pentru mulți identificat ca fiind "Curva cea mare", menționată în Cartea Apocalipsei, Vaticanul este într-adevăr "mama" a tuturor curvelor (bisericilor fără de lege) și spurcăciunilor , care a făcut şi face totul pentru a distruge națiunea Israelul și a anihila poporul evreu.

Timp de secole, ipocrizia Vaticanului miroase urât, și dacă pe de o parte noul său șef pare să aibă semne de apropiere de evrei, adevărul este că această organizație politică și religioasă sinistră sa mânjit tot timpul cu dușmanii Israelului şi al poporul evreu, pe scurt, cu dușmanii păcii.

Astăzi sâmbătă - liderul palestinian Mahmoud Abbas (Ingerul păcii), sa întâlnit cu șeful Vaticanului, Papa Francisc I (Falsul Profet), aceasta este a treia oară cănd cei doi se întâlnesc. 

Liderul Vaticanului la numit pe Mahmud Abbas "îngerul păcii", prin asta dă semne de senilitate precoce, sau chiar debilitate. Este numit "înger al păcii" un nebun care crede doar în distrugerea statului Israel, cineva care se bucură de fiecare dată când evreii nevinovați sunt uciși de terorismul palestinian.

Desigur, ipocrizia Vaticanului este atât de adâncă încât, atunci când se confruntă cu declarația șefului său, liderii Curiei spun că a fost "o eroare de traducere" și că "papa" a avut ca intenție "de a încuraja pe Abbas să facă pace cu Israelul." 

Ambasada palestiniană în Vatican va fi, de asemenea, una din cele 86 reprezentanțe străine prezente în Vatican.

Pe de altă parte, și în contrast cu această demagogie evazivă, Israelul nu are nici o ambasadă în Vatican, cu toate că Vaticanul are ambasada din Tel Aviv. Vaticanul are, de asemenea, o ambasadă în presupusa "Palestina", situată în Ierusalimul de Est, teritoriul Israelului ...

De aproximativ doi ani Vaticanul a recunoscut oficial " Stat" palestina.

CONFERINȚA celor 70 de NAȚIUNI de la PARIS vrea să divizeze țara lui Israel

CONFERINȚA celor 70 de NAȚIUNI de la PARIS vrea să divizeze țara lui Israel

Abordări în pași mari a conferinței perfide și probabil profetice "pentru pace în Orientul Mijlociu" între arabi și evrei - în Paris, la care au fost invitate 70 de națiuni. 

Startul se va da duminică, 15 ianuarie 2017.

Un proiect de declarație oficială la încheierea conferinței conform "scurgerilor de informații", pentru mass-media, în special ziarul israelian "Haaretz", vorbește despre împărțirea Pământului Israelului, Crearea unui stat palestinian și obligația Israelului de a reveni la granițele din 1967, ca bază pentru negocierile finale dintre israelieni și palestinieni, precum și condamnarea oricăror funcționari care refuză să accepte soluția de 2 state.

Potrivit acestei declarații, Zidul de Vest nu va aparține evreilor, cu atât mai puțin Muntele Templului, Iudeea, Samaria și Ierusalimul de Est. Documentul cere de asemenea națiunilor să facă o distincție clară între statul Israel și teritoriile pretinse care ar aparține palestinienilor în baza frontierelor din 1967.

Este cunoscut faptul că vinerea trecută a fost o întâlnire cu un număr mare de diplomați, care au dat naștere acestei declarații, care va rezulta din conferința de la Paris.

Totul vine în urma Rezoluției abominabile 2334 a Consiliului de Securitate al ONU, care mulți cred că a fost cea mai mare trădare a Israelului de către Americani. Mai multi lideri israelieni se tem că concluziile conferinței celor 70 din Paris, ar putea duce la o nouă rezoluție ONU, înainte cu două zile de ziua inaugurării noului președinte al SUA, a declarat un prieten al lui Israel.

Netanyahu se teme că în comunicatul final al conferinței celor 70 de națiuni din Paris poate fi adoptată încă din următoarea zi de luni de către Consiliul miniștrilor de externe ai Uniunii Europene și miniștrii care au reprezentat în "Cvartetul pentru pace", și să fie bază pentru o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate care trebuie să aibă loc marțea viitoare, pentru dezbaterea lunară cu privire la problema israeliano-arab.

În cuvintele lui Netanyahu, Israelul trebuie să facă "eforturi mari pentru a evita o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate."

Prin organizarea acestei conferințe și încercarea de a o conduce și a forța calea către diviziunea Pământului Israel, Franța este pusă în pericol grav, atrăgând blestemul lui Yahweh pe ea însăși.

Acum, aproape de revenirea Lui, sunt națiuni din întreaga lume care încearcă să împartă țara Lui Israel și singurul oras numit - "Ierusalimul ... Cetatea marelui Împărat" - Matei 5:33...35 
Aţi mai auzit iarăşi că* s-a zis celor din vechime: „Să nu** juri strîmb; ci să♦ împlineşti faţă de יהוה YaHWeH jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: să nu juraţi* nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul** de stăpînire al lui יהוה YaHWeH; nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea* marelui Împărat

Yahweh ne avertizează în mod explicit în scripturile Sale că în ultimele zile, va judeca popoarele pentru împărțirea pământului lui Israel : profetul Ioel Capitolul 3

Căci iată că în zilele acelea* şi în vremurile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,  voi strînge* pe toți păgînii şi îi voi coborî în valea lui Iosafat**. Acolo, Mă♦ voi judeca cu ei pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre popoare, împărţind între ei ţara Mea.  
                             
Au tras la sorţi* pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă şi au vîndut fata pe vin, şi l-au băut. Ce vreţi voi cu Mine, Tirule* şi Sidonule, şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi** vreo lucrare sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.          
             
Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele şi le-aţi dus în templele voastre. Aţi vîndut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor. Iată că îi scol* în locul în care i-aţi vîndut şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.

Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde sabeenilor*, un neam depărtat** căci יהוה YaHWeH a vorbit. Vestiţi* aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război!

Fiarele* plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele, în suliţe! Cel slab** să zică: „Sunt tare!” Grăbiţi-vă* şi veniţi, toți păgînii dimprejur, şi strîngeţi-vă! Acolo coboară, יהוה YaHWeH, pe vitejii Tăi**!           
       
 „Să se scoale păgînii şi să se suie* în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec** toți păgîni dimprejur. Puneţi* mîna pe seceră, căci secerişul** este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci lanurile♦ sunt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”

Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii*, căci ziua lui יהוה YaHWeH ** este aproape, în valea judecăţii. Soarele* şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea.  יהוה YaHWeH răcneşte* din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile** şi pămîntul. Dar♦ יהוה YaHWeH este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel.

 „Şi veţi şti* că Eu sunt יהוה YaHWeH, Eylohim al vostru care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfînt**. Ierusalimul însă va fi sfînt, şi nu vor mai trece străinii♦ prin el.” În vremea aceea, va picura must* din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pîraiele** lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor♦ va ieşi, de asemenea, din Casa lui יהוה YaHWeH şi va uda valea Sitim♦♦.

 „Egiptul* va ajunge pustiu, Edomul** va ajunge un pustiu sterp, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat în ţara lor. Dar Iuda va fi veşnic* locuit, şi Ierusalimul, din neam în neam. Le voi răzbuna* sîngele pe care nu l-am răzbunat încă, dar יהוה YaHWeH ** va locui în Sion.”

În conformitate cu Geneza 12: 3, cei care binecuvinteze pe Israel vor fi binecuvântați, și toți cei care l blastămă pe Israel vor fi blestemați.

În conceptul evreiesc, numărul 70 simbolizează popoarele din întreaga lume. Astfel, cele 70 de națiuni se vor aduna la Paris pentru a împărți Țara lui Israel și astfel vor atrage după sine un blestem. Shalom Israel!!!
A apărut o eroare în acest obiect gadget
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...