Israel

Loading...

marți, 29 mai 2012

Adevărul despre "Creştinii Palestinieni" ...

Factori importanti despre "Creştinii Palestinieni" 

Pentru a intelege Orientul Mijlociu este important să ştim terminologia.

 Cea ce înseamnă ceva în lumea noastră occidentală, în Orientul Mijlociu de multe ori inseamna altceva,complet diferit.

Creştinii Palestinieni apeleaza pentru Biserica din Occident, susţinând că Biserica are o responsabilitate mai mare pentru ei ,decât Israelul.

Ceea ce trebuie sa ştim este, cum se intampla si in Islam, religia familiei în care se naşte, este o religie în care acestia rămân pe tot parcursul vietii.

 Astfel, majoritatea Arabilor Crestini, nu sunt ceea ce noi numim "Născuti din nou".

Ei doar s-au născut în Cultura Creştină Arabă, care este în mare parte Catolică, dar fara o relaţie cu Yahweh, "necesară" pentru a deveni parte din "Corpul lui Mesia."

Teologia Creştină Palestiniană este foarte similara cu "Black Liberation Thoelogy" (Teologia de Eliberare a Negrilor ), la care au aderat personalităţi, precum ar fi rev. Jesse Jackson şi fostul pastor al Preşedintelui Obama, rev. Jeremiah Wright, care propagă ca albii sunt în mod inerent asupritori de negri, şi prin urmare, trebuie să opuna rezistenta .

 De asemenea, insistă asupra faptului că albii trebuie să ramburseze(plateasca) negrilor, pentru greşelile făcute de generaţiile trecute, chiar dacă o persoană de culoare nu a fost afectata de erori ,sau chiar daca o persoană alba nu a avut nici o legătură cu "Raufacatorii" din generaţiile anterioare.

 Dacă vom schimba termenii şi vom pune "Palestinieni", în rolul de "negri", (care sufera), si "Evreii", în loc de (asupritori albi), aşa că avem în faţa noastră o demonstraţie clasica, a ceea ce este "Creştinismul Palestinian."

Creştinii Palestinieni primesc foarte bine sentimentul Islamic de animozitate contra Israelului,când asi apăra cauza lor, Creştinii Palestinieni ignora complet Terorismul ,săvârsit de către confratii lor Musulmani, si la care de mult ori ajung să participe.

Palestinienii Crestini au un sentiment rău fata de Israel, deoarece acestia au fost educati de către majoritatea Islamică care le înconjoară ,si care le invata ca Israelul este problema.

Adevărul este, că există mai mulţi Arabi care mor din cauza Opresiunii Islamice, decât orice alt grup etnic din lume. 


 Adevărul despre "Creştinii Palestinieni" ...
Teologia Inlocuirii
 Comunitatea Mesianică din Israel ,de curand a experimentat un eveniment îngrijorător în Betleem, efectuat de către "Creştinii Palestinieni", care a servit ca nimic mai mult, decât de a exercita o greva bine-cunoscuta şi obişnuita ura împotriva existenţei Israelului.

Limbile lor ca uleiul de masline şi-au exprimat "marea iubire", pentru poporul Evreu, dar în acelaşi timp, descriu "nedreptatea, ocupaţie rea şi imorala a Palestinei, şi acuzatii de crime împotriva umanităţii pentru starea criminala a Statului Israel."

Vorbitorii de la conferinţa "Christ at the checkpoint" (Hristos, la punctul de control), au cerut ca bariera de securitate de la punctele de control sa fie îndepărtate (care ar conduce în mod evident ,la introducerea de  bombe Teroriste în Israel ), la fel sa cerut ca este necesar ca sa se permita Arabilor să se întoarcă in "Patria Veche", care ar seminifica de a da Musulmanilor Ţara Sfântă.
Este important să ne amintim atunci când citim cuvantul "Palestinian" care semnifica "Musulman", deoarece 99% dintre Palestinieni sunt Musulmani ...

La Conferinţă a fost explicat ca Israelul de astazi nu are nimic de-a face cu Israelul Bibliei. Cu alte cuvinte, Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament cu privire la Israel, nu mai sunt valabile. Potrivit acestora, sămânţa lui Avraam despre care vorbeste Biblia si despre Yashua nu este despre Evrei.

Cei mai "luminosi", vorbitori, de asemenea, au afirmat că orice promisiuni pentru Israel au doar aplicarea spirituală, şi pentru ei orice interpretare literală este falsă.


 Se pare a fi de natura auto-distructiva, deoarece Crestinii Arabi au mai multă libertate în zonele controlate de către Israel decât în orice ţară Musulmană, şi totusi dorinta lor de a distruge Israelul ca Stat ,prin a extinde Guvernele Islamului în această regiune este tot mai mare,dar studiind Scriptura ,putem sti foarte bine cine este Stapanul (Satan)care duce o lupta mare pentru a distruge Israelul si pe aceia care Implinesc Poruncile si Orinduielile lui Yahweh,pentru a vedea mai explicit situatia din Mediul Orient ,putem vedea in celelalte teme expuse.

duminică, 27 mai 2012

IRANUL tot mai aproape de uraniul imbogatit

IRANUL tot mai aproape de uraniul imbogatit capabil de a produce arme nucleare

Agenţia ONU, pentru Energie Atomică, a descoperit într-un buncăr subteran dovezi precum că Iranul este foarte aproape de a produce uraniu imbogatit pentru rachete nucleare - au raportat diplomati din diferite ţări.

Agenţia a constatat urme de uraniu îmbogăţit la 27% ,la o uzină de îmbogăţire a uraniului în Fordo.

Iranul a obiectat, susţinând că aceasta este o "defecţiune tehnică".

Agenţia ONU, cu toate acestea, a raportat ca va monitoriza şi a cerut explicaţii pentru mai multe detalii, dar totusi analistii si diplomatii a spus ca versiunea Iraniana pare plauzibila ...

Acest nivel de 27% este sub nivelul necesar pentru fabricarea de bază de arme nucleare , dar aproximativ 20% din acesta poate fi convertit la nivel de materiale militare mult mai rapid decât se credea anterior.

Discuţiile continuă, dar au ajuns la un impas.

În mod clar, Iranul continuă să arunce cu nisip in ochii anchetatorilor internaţionali, întotdeauna susţinând că programul său nuclear este pentru energie ... acest lucru este complet ridicol ,atunci când o mare parte a  ţării este cea mai mare producătoare mondiala de petrol ...

Dar minciuna este mai usor de a o accepta decât adevărul, şi, aşa cum sa întâmplat în trecut cu alte regimuri, atunci lumea se trezeşte că este prea târziu ...

Să sperăm că de data aceasta nu este cazul.

 Israelul este pregătit pentru atacul asupra instalaţiilor militare, şi SUA sunt "legate" cu indecizia din alegeri, însă in orice timp am putea avea o surpriză, poate după ce va trece vara

Stirile agentiilor de presa 

Preşedintele rus, Vladimir Putin, chiar dupa ce sa instalat la Kremlin la sunat pe Preşedintele Iranian Mahmoud Ahmadinejad unde şi-a exprimat dorinţa reciprocă de a "continua pe mai departe dezvoltarea relaţiilor Ruso-Iraniene," arata raportul serviciului de presă de la Kremlin. (AFP)  Iranul avansează activ programul de arme nucleare

Un grup de exilaţi ai opoziţiei Iraniene
, au declarat că Iranul are aproximativ 60 de oameni de ştiinţă şi ingineri implicaţi într-un program concertat de a extinde si dezvolta arme nucleare sub auspiciile Ministerului  Apărarii.


Preşedintele Iranian, Mahmoud Ahmadinejad a declarat că nu este necesar de a merge la război, în scopul de a provoca distrugerea Israelului, a raportat agenţia de ştiri IRNA.


El a mai spus că, dacă Statele Regionale ar tăia legăturile Economice cu Sioniştii(Evreii), Statul Israel fara aceste legaturi va fi terminat. (AFP)


joi, 24 mai 2012

Sarbatoarea Cincizecimii-Pentecostes

Shavuot-Sarbatoarea Saptamanilor
Sărbătoarea se ţine la 6 Sivan-27 Mai ( a cincizecea zi după 16 Nisan)

De a doua zi după Sabat,
Să număraţi cincizeci de zile pînă în ziua care vine după al şaptelea Sabat;
În aceeaş zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.
Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui. (Levític 23:15,16,21)


Ucenicii- Daca ucenicii erau prezenti la Sarbatoarea Cincizecimii,inseamna ca este valabila si trebuie Sarbatorita


In ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. (Fapt.2:1)

    Pavel se hotarase sa treaca pe langa Efes, fara sa se opreasca aici, ca sa nu piarda vremea in Asia; caci se grabea ca, daca-i va fi cu putinta, sa fie in Ierusalim de ziua Cincizecimii. (Fapt.20:16)


Pavel la Cincizecime

Voi mai rămînea totuş în Efes pînă la Cincizecime, (1Cor.16:8)

Este sărbătoarea ce aminteşte de rostirea celor 10 porunci care au fost scrise pe două table de piatră cu „însuşi degetul lui YHVH” – Exod 20:1-18;

Este sărbătoarea în care Yahshua a trimis „făgăduinţa” – Duhul Sfânt – Fapte 2:1.


Bucuria este Darul Duhului Sfint

13YHVH al nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde! (Romani 15:13)

12Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13Căci YHVH este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
14Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,
15ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui YHVH, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Yahshua, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
17Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.
18Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine. (Filipeni 2:12-18)

Bucuria sau fericirea este un sentiment de fericire care poate varia de la o simpla mulţumire pentru un deliciu mare sau euforie.Mulţumire, satisfacţie şi triumf poate fi expresia de diferite grade de bucurie, în funcţie de circumstanţe.

Din punct de vedere secular sau materiale, oamenii pot simţi bucuria lor în realizările, munca, familia,asociere cu alţii, etc. Facand fapte bune pot aduce pacea şi liniştea de conştiinţă - un fel de bucurie morală.

Această reflecţie este despre bucuria spirituala, care este parte din roadele Duhului.

 Bucuria sau fericirea este menţionat de multe ori în Vechiul Testament. Cei care au fost credincioşi la YHVH au simţit bucuria în serviciul Său.Când oamenii au venit împreună la sărbători pentru a celebra festivităţile  lui YHVH, toti au fost umpluti cu bucurie debunătatea lui YHVH şi prin amintirea  binefacerilor Lui.

 Cartea Psalmilor este ghidul de imnuri şi cult din Israel, care conţine o mulţime cuvinte de încurajare  şi bucurie.Dar, în Vechiul Testament nu a fost o bucurie constantă deoarece Duhul Sfânt nu a fost prezent în mod continu.

  Mai multe texte atesta mărturia, că poporul lui Israel nu a avut bucuria din cauza de nesupunere la YHVH.Este scris în Noul Testament ca bucuria este ridicata la un nivel superior şi este dat un accent mai mare deoarece aceasta bucurie este legată în principal cu Yahshua.

  Mare bucurie a fost manifestata atunci când a fost născut în Betleem, atunci când El ia vindecat pe oameni în timpul slujirii sale, atunci când El sa ridicat din mormânt ca Mântuitorul Înviat, şi atunci când oamenii se întoarse spre Evanghelie şi au primit Duhul Sfânt, prin efectul predici apostolilor şi a ucenicilor.

   Bucuria este o roadă a Duhului 

22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, (Galateni 5:22)
17Căci Împărăţia lui YHVH nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (Romani 14:17)

 Ea creşte atunci când ne întâlnim cu comunitatea de credincioşi ca să te bucuri cu cei care se bucura 

15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. (Romani 12:15)
26Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. (1 Corinteni 12:26)
3Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.( 2 Cor. 2:3)

  Păcătoşii  simt bucurie atunci când se pocăiasc şi  primeasc pe Yahshua ca YHVH şi Mântuitor
(Faptele Apostolilor 16:30-34).

Trăind o viaţă creştină nu este uşor; credincioşii sufera adesea dificultăţi serioase.
În trecut, un număr mare de creştini au fost torturaţi şi ucişi din cauza angajamentului ferm cu
Yahshua. Chiar şi astăzi,in anumite ţări, unii mor din cauza credinţei lor.

2Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
3ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
4Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. (Iacov 1:2-4)

12Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi:
13dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Yahshua, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. (1 Petru 4:12,13)

Iacov 1:2-4 şi 1 Petru 4:12-13,  ne alerteaza să luam în considerare bucuria pentru suferinta in Yahshua, pentru că această experienţă ne ajută să creastem mai puternici în relaţia noastră cu El.

 Bucuria nu rezulta din suferinta  evident, dar rămâne în crestin, în ciuda suferinţei.
Cu prezenţa Duhului Sfânt, creştinii se bucura in YHVH, în ei înşişi, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă.
Bucuria care vine de la Duhul nu se bazează pe circumstanţe, dar este prezenta in drumul
zilnic cu Yahshua.
Credinciosii nu sunt imuni la suferinţa pentru Yahshua. Cu toate acestea,ne permitem să continuam bucuria găsita în Yahshua, sărbătorind-o în drumul zilnic cu El, cu comunitatea noastră si cu ceilalţi ucenici în speranţa de a doua venire a lui Yahshua.
  Permitem Duhului Sfânt să cultive rod în vieţile noastre, de a le primi cu o bucurie infinită.

INTREBAREA PENTRU MEDITATIE

În cazul în care calendarul de sărbători anuale, care YHVH la instituit în Biblie nu este pentru noi, Creştini  ,atunci pentru ce acelasi YHVH ,a ales în mod specific aceste date (SARBATORI) pentru a efectua acte de importanţă majora, pentru viaţă a poporului lui YHVH, cum este cazul Trimiterii Duhul Sfânt la Sarbatoarea Cincizecimii ?
  • In ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. (Fapt.2:1)
 Deodata, a venit din cer un sunet ca vajaitul unui vant puternic si a umplut toata casa unde sedeau ei. (Fapt.2:2)
Şi când ?  in ziua Cincizecimii, erau toţi împreună într-un singur loc, şi a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa.       Shalom !!!

marți, 22 mai 2012

Un Isus palestinian ?

Un YASHUA Palestinian ?

Isus Palestinian,nicidecum adevaratul Yashua
Printr-o încercare ilegitima de a denigra Genealogia Evreiască a lui Yashua , Creştinii palestinieni susţin ca Yashua , a fost fiul unei femei cu nume palestinian numita Miriam (care este un nume evreiesc si nicidecum palestinian ...).

Nemultumiti de această aberaţie, merg chiar mai departe: ei susţin că Yashua este "primul martir palestinian", ucis de evrei şi prin care declara ca: ". Yashua a fost rastignit in fiecare zi in Israel" De fapt, prezenţa arabă, în Ţara lui Israel a fost, practic, inexistenta până la invazia musulmana din secolul al saptelea ...
Deşi unii vor nega, adevărul este că singurul mod în care creştinismul palestinian functioneaza,este cu convingerea că toate Binecuvântările promise pentru Evrei au fost anulate şi transferate catre Biserica. Şi toate Blestemele promise poporului Evreu în Scriptură, în cazul în care ei n-au ascultat de YHWH, continuă să se aplice doar Evreilor ...

Nu vreau sa ma intelegeti gresit ,ca prin acest mod de a spune adevarul ,doresc sa alimentam orice fel de ură sau de a aduce atingere împotriva arabilor creştini.


Cred cu sinceritate că sunt mulţi arabi crestini (mai ales cei care trăiesc în afara ţării lui Israel), care iubesc pe Yashua şi se referă la El ca si noi, in baza harului său de mântuire.

Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu sunt, de asemenea, o mulţime de "arabi crestini" care urăsc Israelul, şi pentru care ar face orice sa-i vada pe toţi Evreii impinsi în mare ...


Este importanta demascarea ideii că Palestinienii sunt o "victimă" a Evreilor, când de fapt ei sunt victime ale propriei Opresiuni Tiranice şi Diabolice care le guvernează.

Neştiind Scripturile Putem fi pusi in Eroare ...

Dar, şi mai rău este,de a vedea un numar tot mai mare ,a celor din lumea noastră occidentală ,care se numesc creştini ( chiar si Pastori ) care traiesc aceeaşi sentiment pervers faţă de Israel. 


Pot spune numai că ,fie nu cunosc revelaţia Bibliei, după cum este prezentată în toate elementele sale , sau sunt îmbibati cu un sentiment ,al cărui origine este bine cunoscuta, şi care a dus la monstruozităţi reale de-a lungul istoriei. ..

luni, 21 mai 2012

Evreii dezamăgiti de Papa Benedict al XVI-lea

Evreii dezamăgiti de Papa Benedict al XVI-lea

Papa Pius al XII lea
Liderii Evrei au fost surprinsi de comentariile făcute recent de către Papa Benedict al XVI-lea precum că predecesorul său, Controversatul Papa Pius al XII, a fost " un om mare care a salvat mai mulţi Evrei decât oricine altcineva." În opinia liderilor Evrei ", această declaraţie este categoric contrazisă de registrele istorice cunoscute."

Aceste declaraţii sunt introduse în Noua carte a Papei Benenedict al XVI-lea  numita "Lumina Lumii: Papa, Biserica şi Semnul Timpurilor", Papa Benedict al XVI-lea a spus că predecesorul său a făcut ce a putut, şi nu a protestat mai clar, deorece sa temut de consecinţe.

Mulţi Evrei l-au acuzat pe Papa Pius al XII - capul Bisericii Catolice între 1939 şi 1958 - acesta a închis ochii la Holocaust.

Papa Pius al XII lea si Hitler
Vaticanul neaga toate acestea, se apără ", înzestrat cu infailibilitatea", susţinând că "sa lucrat în spatele scenei in tacere, pentru că, în cazul în care vorbea, acest lucru putea duce la represalii, de către nazişti împotriva Catolicilor şi Evreilor din Europa."

El a lucrat cu adevărat "atât de linişt", incat nu a vazut niciodata daca era ceva de făcut pentru a salva Evreii, de la marea tragedie, a Holocaustului ...

Mai rău este încă, intenţia de Vaticanului de al promova ca Sfint pe Papa Pius al XII-un ... acesta este un punct de de tensiune între comunităţile Evreieşti şi Vatican.
Nimic surprinzător.Vaticanul dea lungul istoriei ,este responsabil, pentru unele dintre crime, cele mai nefaste ale umanităţii, nu mai vorbim de comportamentul trădător a Liderilor săi în timp.

 Nu e de mirare că actualul şef al Vaticanului încearcă să se"curăţeasca de imaginea murdara", inumana prin care aceasta organizaţie sinistră umana(Biserica Catolica),  revizuind în felul său propriu Istoria, manipularea şi răsucirea faptelor cunoscute, prin care se contrazice imaginea de "Sfânta şi Infailibila"  a Liderilor si Responsabililor Catolicismului.

duminică, 20 mai 2012

Vaticanul împotriva Israelului

Vaticanul împotriva Israelului

Bestia
"Nu mai este nici un popor ales", - această declaratie barbara spusa de Arhiepiscopul Melkite Nord-American ,pronunţată în timpul Sinodului Episcopilor din Orientul Mijlociu, episcopii convocati de către Papa Benedict al 16  au declarat ca este "necesar", ca Israelul să accepte rezoluţiile ONU ,apelland a se pune capat "ocupaţiei Israeliene pe pamantul arab."

Şi într-o declaraţie finală, episcopii, de asemenea, au trimis un mesaj pentru Israel, ca acesta nu ar trebui să folosească Biblia pentru a justifica "nedreptăţi" împotriva palestinienilor.

"Scriptura nu poate fi folosită pentru a justifica revenirea Evreilor în Israel ,prin dislocarea palestinienienilor pentru a justifica ocuparea terenurilor palestiniene de către Israel", -
a spus Monseniorul Cyril Salim Bustros, arhiepiscopul grec al Bisericii "Doamna Noastra a Bunei Vestiri", din Boston, Massachusetts, şi preşedintele "Comisiei pentru mesaj" la conferinţa de presă de la Vatican.

"Noi, creştinii, nu putem vorbi de
" Ţara Promisă ", ca un drept exclusiv al unui popor Evreu privilegiat. Această promisiune a fost anulată de către Hristos. Nu mai este un popor ales -.. Toţi oamenii,bărbaţii şi femeile din toate ţările au devenit un popor ales. Chiar dacă conducerea Statului Israel este Iudaica, viitorul se bazează pe democraţie. "
Vaticanul Scaunul Satanei si adevaratul Scaun Ierusalimul

Mordechai Lewy, ambasadorul Israelului la Sfântul Scaun la Vatican(scaun al Satanei), a spus pentru Jerusalem Post ,că ceea ce a declarat Episcopul ,prin a spune că Yashua a anulat legământul lui Eylohim cu poporul Evreu ,aceasta reprezinta   "a se înapoia la teologia successionista, în contradicţie cu învăţătura Conciliul al doilea de la Vatican şi de declaratia data de însuşi Papa Benedict al 16 - care a dat un bun venit Evreilor în vechea lor ţara ".
"De asemenea," - a spus ambasadorul - " refugiaţii palestinieni neaga dreptul Israelului de a se defini ca un Stat Evreiesc - si care revin la pozitiile liniei dure, care neagă dreptul Israelului de a exista. "

În timpul simpozionului, episcopii au cerut comunităţii internaţionale, sa aplice rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptate în 1967, prin care obliga Israelul să se retragă din teritoriile arabe cucerite în timpul Războiului de Şase Zile, Episcopii exprimand în continuare "speranţa" că cele două state sa devina o realitate şi nu doar un vis."

Documentul elaborat la summit,apeleaza de asemenea, ca să se dea curs "măsurilor legale necesare pentru a pune capăt ocupaţiei, în diferite teritorii arabe."

Poziţia Vaticanului faţă de Israel niciodata nu a fost simpatica, ignoranţa Spirituală şi Biblică despre planul lui Eylohim pentru Israel este deplorabilă şi condamnabilă. Nu există nici un punct unic, din Noul Testament, în sprijinul cererii Romano-Catolice precum ca
"Promisiunea a fost anulată de către Mesia!"
Dar nu este nimic surprinzător: la urma urmei, vreodata Vaticanul a urmat Biblia ca un ghid sau ca o regulă de credinţă ? Niciodata !!!!!!

Cel mai rău este atunci când vedem destui lideri Evanghelici si din alte Culte care declara ca Poruncile au fost pentru Evrei si ca Mesia le-a schimbat , urmand acelasi traseu de înşelăciune, prin adoptarea "Teologiei Inlocuirii ", raspandita de Sf. Augustin,si Sf.Constantin, dar uitând toate învăţăturile profetice a Bibliei, mai ales ceea, ce marele apostol Pavel a scriso in Romani (capitolul 11) ...si Evrei (capitolul 4)sa pretinzi a fi Crestin si sa negi Profetiile si Scrierile Scripurii este un lucru Nefericit,Descalificant si Lamentabil.....

vineri, 18 mai 2012

Bnei Menashe Tribul pierdut se reintoarce în Israel

Tribul pierdut se reintoarce în Israel

După o pauza de cinci ani din programul de imigrare în Israel, guvernul primului ministrul Benjamin Netanyahu a dat permisiunea pentru o comunitate de cetăţeni indieni, care cred că sunt unul dintre "triburile pierdute" ale lui Israel, sa poata trăi în Statul Israel.

"Am avut un avans mare, mulţumesc lui YHWH, Aliya (emigrarea în Israel), va începe în această vară, speram şi ne rugam, pentru a aduce primul grup de 50 de familii, in jur de 250-300 de imigranţi din tribul Bnei Menashe în Israel la sfârşitul lunii august ", - a declarat Michael Freund, seful " Shavei Israel ", organizaţia din spatele acestei iniţiative.
Situata în Ierusalim, "Shavei Israel" speră să aducă Statului Evreu restul de 7.000 de cetăţeni indieni, care cred că sunt "Bnei Menashe", urmaşii lui Manase, unul din cei doi fii ai lui Iosif patriarhul biblic şi nepot al lui Iacov.
Organizatia condusă de Freund a ajutat deja peste 1.700 de membri ai Menashe Bnei, cu guvernele succesive israeliene care au permis si oprit procesul. În 2007, primul ministru Ehud Olmert, "a îngheţat", procesul care acum este redeschis.

Organizatia"Shavei" intenţionează să aducă în Israel circa 50 de familii in aceasta vara, aşteptand sa transfere si ceilalţi membri ai tribului, în următorii ani.
Primele grupuri din "Bnei Menashe", care au venit în Israel, au venit ca turişti, într-un acord cu Ministerul de Interne din Israel. Odată ajunsi în Israel, "Bnei Menashe", au fost oficial convertiti la iudaism şi au devenit cetăţeni Israelieni.

Membrii tribului trăiesc în două state indiene din Mizoram şi Manipur, la care au fost conform spuselor de ei, exilati din Israel, mai mult de 2700 de ani în urmă de către Imperiul Asirian.

Potrivit tradiţiei orale ale tribului, acesta a fost exilat din Israel şi împins spre est, în cele din urmă stabilindu-se în regiunile de frontieră din China şi India, unde cei mai multi au rămas pina astăzi.

 Cea mai mare parte dintre acestia deţin practici similare tradiţiei Evreiesti, inclusiv păstrarea Sabatului, respectand legile de Kosher (Mancaruri curate), practica circumcizia în a opta zi de viata a unui băiat şi respectând legile puritati de familie.

Prin ani 50, mai multe mii de membri "Bnei Menashe", au început să mearga pe jos spre Israel, dar au fost opriti de către autorităţile indiene. Fără sa se lase opriti din aceasta cauza, mulţi au început să practice iudaismul promitind să meargă în Israel. În prezent, ei traiesc în centre comunitare din India, care au fost stabilite prin "Shavei Israel" pentru a învăţa tradiţia Evreiască şi ebraica modernă.

Freund crede ca imigrarea din "Bnei Menashe", are lgatura cu Biblia, care citează din Isaia 43 , care spune:

Nu te teme de nimic, căci Eu sînt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău dela răsărit, şi te voi strînge dela apus.Voi zice miază noaptei: ,Dă încoace!` şi miazăzilei: ,Nu opri`, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele dela marginea pămîntului:pe toţi ceice poartă Numele Meu şi pe cari i-am făcut spre slava Mea, pe cari i-am întocmit şi i-am alcătuit.``(Isaía 43:5-7)

 - Freund a spus - "Vin la viaţă în faţa ochilor noştri.""Cred ca acest lucru este un proiect istoric" - a adăugat Freund. "Si face parte in închiderea  unui cerc de istorie,iar întoarcerea unui trib pierdut a lui Israel, după 27 de secole de exil,. este o împlinire a Profeţiei Biblice."

Exercitii de război cu 19 ţări în Iordania - fără Israel

Exercitii de război cu 19 ţări în Iordania - fără Israel

Nouăsprezece ţări conduse de Statele Unite, fac exerciţii impresionante de război, în Iordania, fiind considerate "cele mai mari exerciţii militare în Orientul Mijlociu în ultimii 10 ani."

Potrivit  Gen.Maj. Ken Tovo, şeful Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Statelor Unite a Americii, exerciţiile, numite "Eager Lion 2012" - sunt cele mai mari efectuate în regiune în ultimii 10 ani.

"Am început ieri să aplicam abilităţile cu care am fost în curs de dezvoltare, în ultimele săptămâni, pe un fundal de război neregulat ... vor dura aproximativ două săptămâni." - A spus comandantul.

"Mesajul care doresc sa-l trimit, prin acest exerciţiu este că ne-am dezvoltat parteneriatul cu parteneri potriviti din regiune şi în din alte tari a lumii ... asigurând că avem capacitatea  ... de a răspunde provocărilor cu care se confruntă naţiunile noastre." - a declarat Ken Tovo.

Mai mult de 12.000 de militari iau parte la jocuri de război, reprezentând 19 de ţări, printre care Bahrain, Egipt, Irak, Iordania, Arabia Saudită, Liban, Pakistan, Qatar, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Australia.

Şeful Iordanian al operaţiunilor armatei Iordaniene şi de formare profesională, General Awni Adwan, a declarat despre acest exerciţiu militar " a fost planificare in ultimii trei ani."

"Nici o forţă nu va fi plasata la nord ... exercitiul nu este legat la nici un eveniment real din lume ." - Adwan a raspuns, atunci când a fost întrebat ,dacă jocurile de război au legatura cu violenţa în desfăşurare în ţările vecine la Nord de Iordania, şi anume: Siria.

"Acest lucru nu are nimic de-a face cu Siria, Noi respectăm suveranitatea Siriei , nu sunt tensiuni între noi şi Sirieni, Obiectivele noastre sunt clare." - a spus Adwan .

In ciuda acordurilor de securitate ample cu Iordania,si a bunlor relati cu SUA, Israelul nu a fost invitat să participe la exerciţii. Unele ţări arabe participante la exerciţiu ,sunt încă în mod oficial în război cu Statul Evreu ...

Potrivit informatiilor oficiale, Washingtonul a dat Amanului (capitala Iordaniei), 2,4 miliarde de dolari ca ajutor militar si economic in ultimii cinci ani.

Desigur, nimeni nu crede în coincidenţe, cu atât mai puţin atunci când vine vorba de problemele din Orientul Mijlociu ... asi pregătesc intervenţia Statele Unite în Iran?

Preşedintele Barack Obama are nevoie de votul puternic Evreiesc, cu scopul de a câştiga alegerile din noiembrie. Se pregăteşte un plan pentru a proteja interesele Americane - punand pe ceilalţi la"zgomot" si jocuri de razboi - pentru a rezolva problema inevitabilă a Iranului ? Numai viitorul ne va spune. Poate că în viitorul foarte apropiat ...sursa  Israel National News

miercuri, 16 mai 2012

Nakba Palestiniana

Palestinienii provoacă confruntari la ziua de Sarbatoare  NAKBA "ziua dezastrului"

In timp ce Israelienii a-si Serbeaza 64 de ani de Ziua Independentei in 14 Mai ,câteva zeci de palestinieni - aproximativ 50 - au fost răniţi în ciocnirile cu forţele de securitate Israeliene în mai multe părţi din Iudeea si Samaria în timpul "celebrarii palestiniene" a Zilei Nakba, "ziua dezastrului", in 15 Mai ,care pentru Palestinieni inseamna Ziua Dezastrului .

Cele mai multe incidente provocate de Palistinieni au avut loc în punctul de control frontieră în Hebron şi o închisoare de la marginea de Ramallah.
In oraşele Palestiniene a răsunat o sirenă de doliu de 64 de secunde, fiecare secundă însemnând un an de existenţă a Israelului.
Un soldat Israelian şi trei membri ai personalului de la poliţia de frontieră au fost, de asemenea, uşor răniţi.
Sute de palestinieni au provocat dezordini în Iudeea şi Samaria pe cind Evreii se rugau la mormântul lui Rachel de lângă Betleem, s-au trezit înconjuraţi de arabi ,care aruncau cu pietre şi sticle incendiare.

În ciuda acestui obicei "modului de a sărbători palestinienii" incidentele de astăzi au fost de aşteptat şi anticipate de către forţele Israeliene, deci nimic neobişnuit sau de sub control nu sa întâmplat.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, vorbind la Ramallah, a marcat ziua cu aceste declaraţii: ". Vom locui în această ţară, Vom rămâne tari ca stejari ,Vom ramane ca măslinul.". Abbas a salutat, de asemenea, conducerea palestiniană ", care ne-a condus la revoluţia Nakba şi la suveranitate."

Abbas a adăugat că "Ierusalimul este cheia in uşa pentru pace ,Orice încercare a ocupanţilor ,de a se amesteca cu oraşul sfânt, înseamnă a aprinde tensiunile şi război în regiune şi în lume. ... Insistăm pentru fiecare piatră şi fiecare particulă din Ierusalim. ",Abbas sa nu uite ca Ierusalimul este al Evreilor si nicidecum al Palestinei.

luni, 14 mai 2012

Israel o naţiune, un miracol ! 14 Mai 1948

Israel o naţiune, un miracol ! 14 Mai 1948

O naţiune fără egal  !  22 Iyar de 5772 - 14 Mai 2012

"Cine a auzit un astfel de lucru? Cine a văzut astfel de lucruri? Poate sa se dea naştere o ţară într-o zi? O naţiune sa se nască dintr-o dată? Dar YHVH lea fost alaturi la durerile naşterii, si lea dat nasterea  ".

În primul secol al erei noastre, poporul lui Israel a văzut naţiuniunea lor atacata, si templul lor distrus, si toti Evreii dispersati. Sa Şters numele lui Israel, hărţile, şi sa ridicat o minciună, numita Palestina.

Aproape două mii de ani au existat încercări, de toate formele de a elimina complet, toate urmele de istorie ,că aceste terenuri ar putea aminti , într-o zi ca a fost o naţiune, numita Israel.

Dar poporul lui Israel, curajosii, vitejii ,niciodata n-au renuntat la a visa de a se întoarce la casa lor de drept.

În acesti 64 de ani ai noului Stat Israel, multe lucruri se pot spune, sunt sceptici, sunt credincioşi,sunt antiEvrei, dar nimeni nu poate nega fenomenul numit Israel. Mulţi vor ridica vocile lor ,de a spune că totul este o fictiune Americana sau Europeana, alţii spun că este o Naţiune artificială . Dar, chiar si cu astfel de declaraţii, nu este nimic de negat, faptul că astăzi, după aproximativ 2000 de ani de istorie, există un Stat Evreu, în inima lumii, format de refugiaţii Evrei şi de pelerini din toate colţurile pământului.

Valea unde sa luptat David cu Goliat

 Să ne amintim cuvintele profetice ale profetului Ezechiel:


Mîna lui YHVH a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul lui YHVH, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase.

M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot.

El mi -a zis: ,,Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?`` Eu am răspuns: ,,YHVH, Creatorule, tu ştii lucrul acesta!``

El mi -a zis: ,,Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: ,Oase uscate, ascultaţi cuvîntul lui YHVH!
Aşa vorbeşte YHVH Creatorul către oasele acestea: ,Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt YHVH.``

Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s -a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele!
M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le -a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.

El mi -a zis: ,,Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: ,Aşa vorbeşte YHVH Creatorul: ,Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!`

Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stătut pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.
El mi -a zis: ,,Fiul omului, oasele acestea sînt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: ,Ni s'au uscat oasele, ni s'a dus nădejdea; sîntem pierduţi!``

Deaceea, prooroceşte, şi spune-le: ,,Aşa vorbeşte YHVH Creatorul: ,,Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăş în ţara lui Israel.


Şi veţi şti că Eu sînt YHVH, cînd vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăş în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, YHVH, am vorbit şi am făcut, zice YHVH.``(Ezec. 37:1-14)

Cezarea Maritima
În plus faţă de promisiunea divină de Restaurare a lui Israel, Adonai a lăsat o promisiune, chiar mai surprinzătoare, ziua în care va vărsa peste poporul lui Israel Duhul sau prin care Israelul va primi Harul.

Unul dintre lucrurile cele mai impresionante pe care le puteţi citi în text este  o sincronie infricosatoare între moarte şi viaţă, atunci când procesul natural al tuturor fiinţelor umane este viaţa şi moartea, aici Adonai, prin cuvântul său promite oamenilor, ceva cu totul nou .


 Viaţa şi moartea lui Mesia şi a lui Israel

Un lucru extraordinar, care poate fi văzut prin profeţia mesianică ,descrisa de profetul Ezechiel , este relaţia dintre minunatul Yashua Mashiach şi poporul lui Israel. Ambi sunt  "Copiii  Eternului," Atat Mesia cat si Israel ,amandoi sunt condamnati de către "oamenii de pe Pamant", ambi sunt morţi, şi amândoi sunt Inviati ,la începutul celei de a treia zi de către YHVH.

Este surprinzător să realizăm , cum milioane de Evrei mergeau spre camerele de gazare sau cuptoare pentru a fi exterminaţi, pe de altă parte, vedem consolidarea si renaşterea Naţiunii lui Israel, în Ţara lui Israel, după două mii de ani de diaspora raspandita.

Evreii au fost excluşi din lume de către creştini, musulmani, şi chiar de către umanişti. Au fost victime ale crudului anti-semitism, răspândit în toate societăţile numite creştine în lume. Ei au fost arsi de Romano-Catolici prin Inchizitie şi condamnati la moarte de către descendenţi ai mişcării protestante din Germania, unde baza, părinţii revoluţiei protestante erau Luther si Calvin.

Ceea ce parea corect in ochii omului, condamnarea Evreilor, "fiii  Eternului YHVH", a fost aparent corect ,chiar si in ochii conducerii Evreieşti şi Romane în Ţara lui Israel, în primul secol al erei creştine, atunci când au condamnat la moarte Fiul Etern, Yashua HaMashiach, şi astfel atat Mesia cat si Israel, pentru ruşinea omenirii, nebunie pentru sceptici, YHVH ia Inviat din morţi,astfel  condamnarea lor servind pentru adevaratii credincioşi care Implinesc Poruncile si Orinduielile lui YHVH prin acordarea mântuirii.

Desertul ia viata
Da, Israelul este, fără îndoială, o mare minune, şi învierea lui Yashua a fost o mare minune, iar acum suntem în aşteptare, după acesti 64 de ani ,de minunata poveste ,plina de drama, şi îndeplinirea ultimei parti ,a marei profeţii, turnarea Duhului Sfint asupra acestui mare Israel. Când ne uităm la Israelul de azi, se pot vedea deja progrese mari.Multor tari lea luat secole să apară aici, pe cind Israelul a renascut în câţiva ani. Renaşterea limbii ebraice, în sine este un fenomen fără precedent în întreaga lume. Progresele tehnologice ale acestei naţiuni mici sunt de invidiat, chiar şi de naţiunile cele mai importante ale lumii, aportul ştiinţei, culturii, drepturile in finanţe, medicină şi umane sunt de invidiat, care va fi starea lor atunci când toată profeţia se va Implini ?

Si noi toţi, credincioşii sau scepticii sa ne ajute YHVH , sa putem vedea adevarul, despre Israel ,şi să ajungem la aceeaşi concluzie, "YHVH este într-adevăr cu ei, cum a fost cu Yashua Mesia ." 
      Shalom !!!

sâmbătă, 12 mai 2012

Adunarea lui YHWH

Adunarea lui YHWH
Adunarea este trupul lui Yashua - cel care umple totul în toţi
Biblia - Sfanta Scriptura
 Şi mă rog ca YHWH,Elohim al nostru-lui Yashua, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi,şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,pe care a desfăşurat -o în Yashua, prin faptul că L -a înviat din morţi, şi L -a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.El I -a pus totul supt picioare, şi L -a dat căpetenie peste toate lucrurile, Adunarii,care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.(Efés. 1:17-23)

Adunarea este „zidită pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra din capul unghiului clădirii fiind Yashua”

Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui YHWH,fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Yashua.(Efés. 2:19-20)

Adunarea nu este o instituţie umana, ci a lui YHWH, pentru ca Yashua, a edificat-o prin el insusi

 El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`
În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.`(Fapte 4:11-12)


Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui YHWH.Şi voi, ca nişte pietre vii, sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui YHWH, prin Yashua.(1 Petru 2:4-5).


Adunarea nu e ca o organizatie, ci ca un organism viu, în care fiecare membru are un rol de jucat, în conformitate cu darul său

În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.Cînd eraţi păgîni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui YHWH, nu zice: ,,Yashua să fie anatema!`` Şi nimeni nu poate zice: ,,Yashua este YHWH``, decît prin Duhul Sfînt. Sînt felurite daruri, dar este acelaş Duh;sînt felurite slujbe, dar este acelaş YHWH;sînt felurite lucrări, dar este acelaş YHWH, care lucrează totul în toţi.Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.(1 Corinteni 12.1-31)

Adunarea prin membrii sai are obligaţia de a participa activ la lucrarea lui YHWH

Apoi le -a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.(Marcu 16:15,16)
Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s'o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!(1 Corinteni 9.16).


Adunarea are un aspect şi o viaţă universala, având în vedere că in toată lumea aceasta este înrădăcinată în sufletele care au o dorinţa sincera de a servi lui Yashua şi de a fi părtaşi de mântuirea lui

tot aşa, Yashua, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.(Evrei 9:28)

 După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s'o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;(Apoc. 7:9)

Atentie acest verset e foarte clar,gloata mare este reprezentata de :din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă,,,,,,,,dar nu din orice religie.


Adunarea are ca o regulă unica de credinţă, de orientare şi revelaţie,  - Sfânta Scriptură - excluzand orice altă literatură.

Căci Cuvîntul lui YHWH este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii.(Evrei 4:12)

Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii dela cine le-ai învăţat:din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Yashua.Toată Scriptura este însuflată de YHWH şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,pentruca omul lui YHWH să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (Timotei 3:14-17)


Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.(Ioan 5:39)


Sfinţeşte -i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)


Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.(Romani 15:4)


Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într'un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.Fiindcă mai întîi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tîlcuieşte singură.Căci nici o proorocie n'a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela YHWH, mînaţi de Duhul Sfînt. (2 Petru 1:19-21).

    Adunarea are nădejdea că va moşteni viaţa veşnică în ceruri împreună cu Yashua, membrii ei fiind consideraţi încă de acum „cetăţeni ai cerului”


Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Yashua.
El va schimba trupul stării noastre smerite, şi -l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.(Filipeni 3:20, 21).

Adunarea adevărată este identificata în Biblie ,de cei care au credinţă în Yashua şi păzesc(pastreaza) poruncile lui YHWH

Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui YHWH şi credinţa lui Yashua.(Apoc. 14:12)

    Adunarea lui YHWH se deosebeşte de toate celelalte  prin sfinţenie şi curăţie.

Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfinţenie.(Ps 119:4)

YHWH se face cunoscut Adunarii tocmai prin poruncile Sale

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.(1 Ioan2: 2,3);

 omul care pretinde că cunoaste pe YHWH ,si care nu împlineşte poruncile Sale, este un mincinos, şi nu deţine adevărul

Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.(1 Ioan2: 4);

    Dragostea de YHWH constă în păzirea poruncilor Lui şi acestea nu sunt grele

Cunoaştem că iubim pe copiii lui YHWH prin aceea că iubim pe YHWH şi păzim poruncile Lui.
Căci dragostea de YHWH stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sînt grele;(1 Ioan 5:2,3)

    Adunarea lui YHWH a fost, este şi va fi prigonită din pricina  păzirii poruncilor lui


Şi balaurul, mîniat pe femeie, s'a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cari păzesc poruncile lui YHWH, şi ţin mărturia lui Yashua.(Apoc 12:17)

Adunarea lui YHWH are marea bucurie de a i se face parte de întâia înviere, la revenirea lui Yashua pe norii cerului

 Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n'au nădejde.Căci dacă credem că Yashua a murit şi a înviat, credem şi că YHWH va aduce înapoi împreună cu Yashua pe cei ce au adormit în El.Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul lui YHWH: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea lui YHWH, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi.


Căci însuş YHWH, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui YHWH, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Yashua.Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe YHWH în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu YHWHl.Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
(1 Tesal. 4:13-18).

    Adunarea va împărăţi cu Yashua o mie de ani ca mireasă aflată la „nunta Mielului” şi apoi o veşnicie în Împărăţia lui YHWH

.Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s'a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Yashua şi din pricina Cuvîntului lui YHWH, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Yashua o mie de ani.
( Apoc 20:4) Shalom !!!

vineri, 11 mai 2012

Siria zilelor noastre

Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături

Siria 10 Mai 2011 - 55 Morti si 370 raniti
Situaţia tragică din Siria - un veritabil război civil care vizează răsturnarea dictatorului curent ,preşedintele Bashar Assad - aceste 14 luni de conflict sau soldat cu peste 12 000 de decese, cea ce conduce la o asociere a unor profeţii biblice referitoare la Siria de azi si altele care inca nu s-au implinit.

Exploziile din Damasc , cauzeaza multe decese in capitala Siriei, si sute de răniţi şi si la fel sute de automobile si alte bunuri distruse, din păcate, actualul impas şi violenţa în creştere, în lupta sangeroasa, pentru putere în Siria, ne duce neaparat la unele profeţii care anunţă tragedia în sine şi distrugerea totală a capitalei Siriene.

 Siria va gusta din propriul sau venin

Siria va gusta din propriul sau venin

Profeţia cea mai dramatică şi inca neimplinita ne vorbeste în Isaia 17:1: Proorocie împotriva Damascului: ,,Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături.

Profeţia lui Isaia 17:14 prezice dispariţia Damascului peste noapte ", Îndeseară, vine o prăpădenie neaşteptată, şi pînă dimineaţa, nu mai sînt! Iată partea celor ce ne jupoaie, şi soarta celor ce ne jăfuiesc.

Comentariile la acest text profetic sunt atribuite adeseori, prin împlinirea acestei profeţii ,la apariţia celui de al doilea Imperiu Asirian, în jurul anului 732 î.Hr., dar această concluzie poate fi incorecta.

Damascul este topit, se întoarce să fugă, îl ia groaza, îl apucă neliniştea şi durerile, ca pe o femeie în durerile naşterii. -
,,Ah! cum nu este cruţată cetatea slăvită, cetatea bucuriei mele!`` -
,,De aceea tinerii ei vor cădea pe uliţe, şi toţi bărbaţii ei de război vor pieri în ziua aceea, zice YHWH al oştirilor.``( Ieremia 49:24-26.)

Damascul este cuibul TERORISTILOR SI A TERORISMULUI

O alta dovada este interesanta,prin faptul că Siria nu este parte a listei naţiunilor musulmane care vor merge să atace Israelul, în coaliţia care se va forma pentru războiul facut de Gog si Magog (Ezechiel 38). Acest lucru poate indica faptul, că Damascul, s-ar putea să fi fost deja distrus.

Damasc, capitala Siriei, este considerat cel mai vechi oras locuit ,continuu în lume, dar acum este cuibul a aproximativ 10.000 de terorişti Hezbollah şi alţii, şi care primesc ordinele ,direct de la regimul radical ,de la Teheran, la care este afiliat.

Psalmul 83 este celebru, o semnificaţie profetică unică pentru ziua de azi, Asiria include, de asemenea, grupul celor care se ridică la distrugerea lui Israel:

Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frămîntă, şi ceice Te urăsc înalţă capul.
Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău, şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.



,,Veniţi``, zic ei, ,,să -i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!``
Se strîng toţi cu o inimă, fac un legămînt împotriva Ta:
corturile lui Edom şi Ismaeliţii, Moabul şi Hagareniţii,
Ghebal, Amon, Amalec, Filistenii cu locuitorii Tirului.
Asiria se uneşte şi ea cu ei, şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot.


Explozii puternice Siria
 Toata acestea "primăvară arabă" schimbă întreaga istorie si contextul geo-strategică din întreg Orientul Mijlociu.

 Ceea ce părea a fi o revoluţie democratică , a devenit un coşmar, care adevereste Profetiile, si care va accelera cu siguranta, împlinirea finală a profeţiilor ,referitoare la toate acele popoare, care de-a lungul istoriei lor, au încercat să distrugă Israelul şi poporul lui YHWH.

Sfârşitul lor va fi teribil, şi Siria, se confruntă deja pe propria piele cu preţul terorismului, de ură şi crimă împotriva propriului popor. Pentru o Documentare mai buna Studiati Scripturile si celelalte Teme explicative de pe acest Blog,deja existente referitoare la Profetiile zilelor noastre ,Şi ca întotdeauna, Cuvântul lui YHWH nu ramane neindeplinit ,si se adevereste,si prin asta putem stii, caci el > Yashua < este aproape.
Multe Binecuvantari Cititorilor !!! Shalom !!!

miercuri, 9 mai 2012

Frăţia Musulmană vrea un nou Califat Arab cu capitală in Ierusalim

Frăţia Musulmană vrea un nou Califat Arab cu capitală in Ierusalim

Vorbind aparent într-o campanie electorală pentru candidatul prezidenţial al Frăţiei Musulmane Mohammed Mursi, clericul Egiptean Safwat Higazi este văzut şi auzit în acest video anunţând că Mursi va ajuta la remodelarea ceea ce el numeşte "Statele Unite ale Arabilor" - care înseamnă, întradevăr, un al doilea Califat. Higazi  foloseste cuvântul "Califatului" pentru asi descrie ambiţiile sale.

vizitati  linkul de mai jos, de pe Youtube referitor la cea ce sa vorbit .

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QI3wG3loKlA


Mult mai înfricoşător este faptul ca Higazi jura că capitala "Califatului" va fi "Ierusalimul", un strigăt uriaş se ridică în întreaga mulţime, care pare să fie alcătuita din mii de oameni, strigand "strigătul nostru este:" Milioane de martiri marşaluim spre Ierusalim! "

Cuvântul "martir" poate insemna multe lucruri, dar cel puţin este un eufemism pentru o acţiune militară, şi cel mai probabil o incitare pentru atentatori sinucigasi.

Discursul inflamat, si plin de ură (se intelge : invidia), strămoşilor arabi impotriva Evreilor, a inclus fraze ca acestea:

"Hai să le luam visul din ochii tuturor Evreilor"

"Veniti, iubitorii de martiriu, voi sunteţi cu toţii Hamas."

"Capitala noastra nu va fi în Cairo, Mecca sau Medina", - a spus Clericul Musulman, în faţa unei mulţimi de mii de oameni care cântau la unison: "Milioane de martiri,marsaluim spre Ierusalim."

Pentru cei care au avut încă îndoieli, despre Arabi ,aici este adevărul revelat, mult-apreciatul rezultat (de unii) "primăvară arabă" ...

Daca studiem bine Scriptura ,in Ezechiel 38 si 39,Dumnezeu ne vorbeste prin acest Profet Ezechiel ,despre aceste timpuri ,care vor venii,si anume Gog si Magog,toti aceia care vor merge, sa cucereasca Ierusalimul ,Capitala Evreilor si a lui Dumnezeu,nici intr-un caz Capitala Arabilor, stim care va fi consecinta ,acestei Marsaluiri, a Milioane de Arabi si celor ce li se vor alatura,LE VA PUTREZI CARNEA STIND IN PICIOARE.


 Dar iata urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta impotriva Ierusalimului: Le va putrezi carnea stand inca in picioare, le vor putrezi ochii in gaurile lor si le va putrezi limba in gura. (Zah.14:12)

de ce ? Deorece de aceasta data ,va Intervenii insusi Dumnezeu cu mana sa,si va face dreptate, atat Evreilor cat si Crestinilor, care au fost Martirizati ani de zile,din cauza ca asculta de voia Domnului, prin Implinirea Poruncilor si Orinduirilor lui Dumnezeu,iar la aceasta prada, numita usoara < Evreii si Ierusalimul >,cum ne spune Profetul Ezechiel si alti Profeti,vor fi multi adepti : Politici,Economici si Religiosi,condusi de Stapanul lor Satana ,care stie ca nu mai are mult timp ,si incearca cu propriile forte Malefice ,sa adune cat mai multi adepti ,la acest Razboi,numit Gog si Magog.

 Nimic bun nu va veni de acolo,din Orientul Mijlociu, şi alegerile din Egipt ,vor fi cruciale, pentru-ca s-ar putea încălca acordul de pace cu Israel, şi începutul unei noi ere de ură şi de violenţă, care, potrivit profeţiilor străvechi, va aduce distrugere în Egipt şi dincolo de ea însăşi.

 Stim foarte bine ce sa intamplat ,cu cei ce s-au dus, sa distruga Israelul,inca de la formarea Statului din anul 1948 - 14 Mai ,toti care sau dus sa le distruga , o termină cu plata unui preţ foarte ridicat ,şi se pare că Egiptenii nu au învăţat încă lecţiile din 1967 şi 1973 ...,pentru asta e bine ca toti cititori sa vada si celelalte teme ,mai explicite ,referitoare la Israel,pentru a nu cadea in necunostinta de cauza si a se alia contra lui Dumnezeu !   Domnul sa va Binecuvinteze !!! Shalom Israel !!!

luni, 7 mai 2012

Sfântul lui Israel - Yashua

Mesia a venit,a stat o vreme, s-a inaltat,dar va reveni ca Imparat !

               De-a lungul multor secole multi au pretins a fi Mesia cel promis. Dar numai unul a indeplinit 100% criteriile necesare pentru a fi Mesia a lui Israel, prin care se îndeplinesc toate profetiile despre El. Numele lui este Yashua din Nazaret, nascut din Maria, în Betleem Efrata, aproximativ 2000 de ani în urmă. Nimeni nu a fost atât de explicit "văzut" şi descris de sute şi chiar mii de ani înainte de către profeţi şi a împlinit exact ceea ce profeţii au dezvăluit despre această persoană care a schimbat istoria, Yashua !

Iata cateva premise, prin care Mesia ar trebui să le îndeplinească, pentru a-si dovedi identitatea. Yashua a fost Cel care a indplinit în întregime, fără îndoială că el este adevăratul Mesia. De-a lungul multor secole multi au pretins a fi Mesia cel promis, dar numai unul a îndeplinit toate cerinţele: Yashua,YHWH întrupat, care a trăit printre noi şi trăiaste în noi prin Implinirea Poruncilor si Orinduirilor sale pentru totdeauna ! Aleluia !

Sa vedem dar cateva exemple profetice despre Yashua,care asi dezvaluie Identitatea sa.

Descendenta lui Yashua

Yashua este un descendent al lui Avraam, Isaac si Iacov - Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.(Gên. 12:3)

Şi YHWH stătea deasupra ei, şi zicea: ,,Eu sînt YHWH,Elohim al tatălui tău Avraam, şi YHWH a lui Isaac.`` Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale.Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta.Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.``(Gên. 28:13-15)

Cartea neamului lui Yashua, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; (Matei 1:1-2)

Yashua este din seminţia lui Iuda 

Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.(Gên. 49:10)

        Yashua este un descendent al lui David

dar casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea ta: scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.",Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. (2 Samuel 7:4-17)

Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
Duhul lui YHWH Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de YHWH.(Isaía 11:1-2)

In Luca 3:23-32 - Yashua avea aproape treizeci de ani, cînd a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif...................fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui YHWH.

          Născut de o fecioară

De aceea YHWH însuş vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi -i va pune numele Emanuel (YHWH este cu noi).(Isaía 7:14)

Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s'a arătat în vis un înger al lui YHWH, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s'a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Yashua, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.`` Toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce vestise YHWH prin proorocul, care zice: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil``, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,YHWH este cu noi``.(Matei 1:20-23)

 Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, YHWH tare, Părintele veciniciilor, YHWH al păcii. (Isaia 9:6)

,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! YHWH M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei. Şi acum, YHWH vorbeşte, El, care M'a întocmit din pîntecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sînt preţuit înaintea lui YHWH, şi Elohim al Meu este tăria Mea. (Isaía 49:1-5)

Născut la Betleem Efrata - Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veciniciei.(Mica 5:2)

După ce S'a născut Yashua în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? (Matei 2:1-2)

              Născut într-un timp prestabilit

 Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea păcatelor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii vecinice, pînă la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi pînă la ungerea Sfîntului sfinţilor.

Să ştii dar, şi să înţelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mashiya), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni; apoi timp de şasezeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare.

După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr'un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.(Daniel 9:24-26)

Dar cînd a venit împlinirea vremii, YHWH a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege,(Gálateni 4:4)

            Naturalitatea lui Yashua

Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, YHWH tare, Părintele veciniciilor, YHWH al păcii.(Isaía 9:6)

,,Iată vin zile, zice YHWH, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i -L vor da: ,YHWH, Neprihănirea noastră!``(Jeremia 23:5-6)

 pe cînd Fiului I -a zis: ,,Scaunul Tău de domnie, YHWH, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: (Evrei 1:8)

El este neprihănit şi fără de păcat -Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. (Isaía 53:9)

ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.
Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său.(Isaía 11:4-5)

 Numele lui Yashua - Sfântul lui Israel

 Aşa vorbeşte YHWH, Răscumpărătorul tău, Sfîntul lui Israel: ,Eu, YHWH,Elohim tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! (Isaía 48:17)

           Moartea lui Yashua

Yashua trădat de un prieten

 Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.(Ps 41:9)

Pe cînd mîncau, El a zis: ,,Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.``Ei s'au întristat foarte mult, şi au început să -I zică unul după altul: ,,Nu cumva sînt eu, YHWH?`` Drept răspuns, El le -a zis: ,,Cel ce a întins cu Mine mîna în blid, acela Mă va vinde.  (Matei 26:21-23)

Moartea lui Yashua prin suferinta

 Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de YHWH, şi smerit.Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar YHWH a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.(Isaía 53:4-6)

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui YHWH,şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să -I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.(Evrei 10:12-14)

  El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.(1Petru 2:24)

Trupul său a fost străpuns

Căci nişte cîni mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau tîrcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mînile şi picioarele:(Ps 22:16)

ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă.(Ioan 19:34)

 Învierea lui Yashua

Yashua a fost îngropat în mormântul unui om bogat

 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.(Isaia 53:9)

Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Yashua.
El s'a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Yashua. Pilat a poruncit să i -l dea. Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într'o pînză curată de in, şi l -a pus într'un mormînt nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat.(Mat. 27:57-60)

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea. (Ps.16:10)

Dar mie YHWH îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -(Ps. 49:15)

Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea YHWH;(Mat. 28:6)

Yashua a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă... Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea lui YHWH va propăşi în mînile Lui.(Isaía 53:10)

 Revenirea lui Yashua

Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.`Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. (Mat. 24:29-30)

Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Aleluia.(Apoc. 1:7)

Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi.(Zah. 14:4)

Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: ,,Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia lui YHWH al nostru, şi stăpînirea lui Yashua; pentrucă pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pîra înaintea lui YHWH al nostru, a fost aruncat jos.(Apoc. 12:10)

Ea şi -a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui YHWH, să -I hulească Numele, cortul şi pe ceice locuiesc în cer.(Apoc. 13:6)

Protejarea Israelului şi înfrângerea lui AntiMashiyah

YHWH va mîntui mai întîi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda. În ziua aceea, YHWH va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca YHWH, ca Îngerul lui YHWH înaintea lor. (Zah.12:7,8)

Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s'a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă ,,Cel credincios`` şi ,,Cel adevărat``, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu -l ştie, decît numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele Lui este: ,,Cuvîntul lui YHWH.``Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat.

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului YHWH.
Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: ,,Împăratul împăraţilor şi YHWH al domnilor.``
Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: ,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui YHWH, ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!``

Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s'au săturat din carnea lor.(Apoc. 19:11-21)

Va Stapanii pentru totdeauna

,,Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfînt.`` ,,Eu voi vesti hotărîrea Lui,`` -zice Unsul-,,YHWH Mi -a zis: ,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire! (Ps.2:6-8)

Şi YHWH va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, YHWH va fi singurul Imparat, şi Numele Lui va fi singurul Nume.(Zah. 14:9)

pe cînd Fiului I -a zis: ,,Scaunul Tău de domnie, YHWH, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:(Evrei 1:8)   Shalom IsraEl!!!
A apărut o eroare în acest obiect gadget
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...