ISRAEL sărbătoreşte 64 de ani de Independenta !!

ISRAEL sărbătoreşte 64 de ani de Independenta !!


După încheierea Zilei de "Memorial Day", o zi de tristeţe şi durere, Israelul sărbătoreşte bucuria de a fi înapoi în ţara lor, dupa 64 de ani de la Infiintarea Statului Israel ,Evenimentul fiind definit drept o "Renastere Miracol".

Am remarcat una dintre minuni ale poporului Evreu:. Miracolul Renasterii şi si a Reconstructiei ,pentru că ştiu ca, nici o altă naţiune în istorie ,care fiind răspândita în întreaga lume, după ce a pierdut controlul asupra destinului său,  a reuşit  să se întoarcă în Patria lor Promisa de YHWH castigandusi  Suveranitatea .
Israelul devine rapid o Superputere Regională şi cu o Tehnologie de Superputere Economică Mondială.
 În această lume a cunoaşterii, în secolul 21, posibilităţile Israelului sunt nelimitate: în ştiinţă, medicină, tehnologie şi arte,În fiecare dintre aceste domenii, forţele de genii, a Naţiunii creaza o ţară minunată,si toate astea datorita lui YHWH care a spus ca niciodata nu vor fi ultimii.

Si au dorit aşa ceva de multe generaţii , Evrei sau rugat şi au vărsat un râu de lacrimi, în speranţa de a avea o Tara a lor ,unde sa aiba liniste de Persecutiile Antisemitilor si a Anti-Evreilor ,prin Minunea aceasta Evreii sau intors in tara lor,la Ierusalimul si Israelul Promis de YHWH.
Dupa cum veti vedea in versetele de mai jos,caci nimic nu este Intamplator la ce se intampla cu aceasta Tara,totul a fost Scris de Profeti in Sfintele Scripturi.

,,De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, pînă nu se va arăta mîntuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s'aprinde.(Isaía 62:1)

,,Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, cari se vor întoarce dela păcatele lor, zice YHWH.(Isaía 59:20)

Întreb dar: ,,S'au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s'a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;după cum este scris: ,,YHWH le -a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n'audă, pînă în ziua de astăzi.``(Romani 11:8)
dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?(Romani 11:11-12)

Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?(Romani 11:15)

Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într'o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.
Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov.
Acesta va fi legămîntul, pe care -l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.``(Romani 11:25-27)

Valea Iordanului
În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
Căci lui YHWH nu -I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.
Dupăcum voi odinioară n'aţi ascultat de YHWH, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,
tot aşa, ei acum n'au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.
Fiindcă YHWH a închis pe toţi oamenii
în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.(Romani 11:28-32)
Sionul va fi mîntuit prin judecată, şi ceice se vor întoarce la YHWH în el, vor fi mîntuiţi prin dreptate.(Isaía 1:27)
Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
YHWH a abătut dela tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; YHWH, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!
În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mînile!

YHWH,Elohim al tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

,,Voi strînge pe cei întristaţi, cari sînt departe de adunarea sfîntă, pe cei ieşiţi din sînul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strînge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sînt de ocară acum.
În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strînge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului, cînd voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice YHWH.`(Tefania 3:14-20)            Shalom !!!

Comentarii

  1. Ysrael așa cum se stie ...e departe de Yahweh de Torah și de Shuah...Dar Yahweh are și acum cum a avut în toate timpurile o Rămășiță ..Mi-am păstrat șapte mii de bărbați...Acea rămășiță este Ysraelul lui Yahweh cei prin care Yahweh se proslăvește .Cei ce cred că Yahweh a înlocuit Ysraelul cu biserica (care biserică) au prezumția că Yahweh a înlocuit Mireasa cu curva
    Biserica ..este curva care face pe mireasa
    Biserica este o instituție religioasă...indiferent de nuanță
    Biserica este emanația creștino-păgînă a celor înșelați de hașatan
    Mîntuirea prin biserică este o altă latură a minciuni ca și teoria înlocuiri

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)