Incidente în Liban….Soldat israelian ucis de un lunetist libanez...IDF în alertă maximă

Comandamentul Suprem al IDF a confirmat târziu duminică, 15 Decembrie, despre un soldat israelian,  personal al Marinei, sergentul Shlomi Cohen, de 31 ani, din Afula, a fost ucis în regiunea Rosh Hanikra, atunci când un soldat libanez a tras in vehiculul cu care se deplasa. 

Purtătorul de cuvânt militar a raportat anterior că soldatul libanez a tras 6-10 runde, după care soldații libanezi s-au împrăștiat în zonă. 

Purtătorul de cuvânt a declarat că Israelul nu are o viziune la fel de precisă despre incident și au fost chemate întăriri in regiunea de frontieră. " Suntem gata pentru orice pas și ne rezervăm dreptul de a ne răzbuna în locul și la momentul potrivit ", a spus el.

Armata libaneză a anunțat că " a fost pierdut contactul cu un soldat libanez ", considerat a fi cel care a tras, fără a explica dacă soldatul a fost capturat de Israel sau au fugit. De asemenea, a susținut că o patrulă IDF care a trecut în Liban a fost atacata de trupele libaneze, după care aeronave Air Force Israeliene au zburat peste sudul Libanului.

Într-un alt incident, în zona Sidon, mai la nord, două poziții militare libaneze și un punct de control au fost atacate. Un soldat libanez și patru atacatori au fost uciși. Într- un atac, un atentator sinucigaș sa aruncat în aer.
Incidentele au avut loc în districtul al-Awwali la nord de Sidon, în timp ce există o escaladare la frontiera israeliana mai la sud. Mișcări militare libaneze grele au fost reperate după aceste atacuri. 

Jund al- Sham și alte organizații legate de Al Qaeda din tabăra de refugiați palestinieni, Ain Hilwa, din afara Sidonului erau într-o stare ridicată de pregătire.

IDF investighează pentru a afla dacă soldatul libanez care a atacat o patrulă israeliană are legatura cu incidentele asaltantilor din Sidon.

Surse militare și de combatere a terorismului spun că, dacă cele două evenimente devin conectate, atunci constituie un grup terorist coordonat asupra IDF la frontiera Israelului și a armatei libaneze în sudul Libanului.

Înainte de miezul nopții duminică, purtătorul de cuvânt al UNIFIL a raportat un incident grav în sectoarele Ras al- Naqoura și Seera și a solicitat maxima reținere comandanților Israelieni si Libanezi. El nu a dat detalii cu privire la incident.

Comentarii